Știri, Muntenia-Sud, România|vineri, mai 1, 2026
Sunteți Aici Home » itm

itm

ANGAJĂRILE ŞI PENSIONĂRILE DIN CADRUL UNIVERSITĂŢII VALAHIA TÂRGOVIŞTE, ÎN ATENŢIA ITM DÂMBOVIŢA

Inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. Dâmboviţa au efectuat un control tematic la Universitatea Valahia Târgovişte având ca obiective principale verificarea modului de utilizare a forţei de muncă, a condiţiilor de pensionare şi a formelor de angajare. În urma controlului au fost dispuse măsurile legale pe care conducerea universităţii trebuie să le îndeplinească în acest sens. În acelaşi timp, ...Articol Complet

ANGAJATORII DIN DOMENIUL TEXTILE, PIELĂRIE, ÎNCĂLȚĂMINTE S-AU DAT PE BRAZDĂ! Nu mai ”uită” să le întocmească documentele legale muncitorilor

La iniţiativa Inspecţiei Muncii a fost organizată o campanie în domeniul fabricării produselor textile, confecţii, pielărie şi încălţăminte ce a avut drept scop identificarea muncii nedeclarate, pe de o ...Articol Complet

CĂRȚILE DE MUNCĂ, TOT LA ITM! De 2 ani, aceste documente au fost desființate și ar fi trebuit să ajungă la salariați

Au trecut mai bine de doi ani de când carnetele de muncă au fost desființate. conform prevederilor legale, aceste documente trebuia să fie scanate de către Casele de Pensii ...Articol Complet

ADMINISTRATOR DE FIRMĂ, DAT PE MÂNA PROCURORILOR PENTRU MUNCĂ LA NEGRU! Acesta avea la lucru şase muncitori cărora nu le întocmise contracte

În luna ianurie 2013 I.T.M. Dâmboviţa a efectuat în domeniul relaţiilor de muncă 121 de controale în urma cărora a aplicat amenzi în valoare de 30.000 de lei. Amenzile pentru ...Articol Complet

SALARIUL MINIM BRUT PE ȚARĂ CREȘTE LA 750 DE LEI! Angajatorii care nu se conformează vor fi amendați

Începând cu 1 februarie 2013, salariul minim brut pe ţară este stabilit la 750 de lei, conform H.G. nr. 23/22.01.2013, publicată în M.O. nr.52/23.01.2013. Salariul minim este stabilit pentru ...Articol Complet

MUNCA LA NEGRU, O PECINGINE GREU DE ERADICAT! Inspectorii ITM Dâmboviţa au sancţionat dur firmele care nu se conformează legii

În perioada lunii decembrie 2012 reprezentanţii I.T.M. Dâmboviţa au efectuat în domeniul relaţiilor de muncă 80 de controale. Pentru încălcarea prevederilor Codului Muncii şi ale clauzelor contractelor individuale şi ...Articol Complet

Explozie la Mechel Târgovişte. Un muncitor prezintă arsuri pe 80% din suprafaţa corpului

Accidentul de muncă s-a produs astăzi, în momentul în care salariatul, în vârstă de 44 de ani, a vrut să închidă ventilui instalaţiei de oxigen. La faţa locului s-au ...Articol Complet

Inspector ITM Dâmbovița, trimis în judecată pentru luare de mită

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată a inculpatului PRISTAVU DRAGOS LUCIAN, inspector de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă ...Articol Complet

Amenzi de 2,6 milioane de lei pentru muncă la negru, în Dâmboviţa

În 2011, au fost sancţionaţi pentru că au recurs la munca la negru 263 de angajatori, fiind identificate 796 de persoane fără contracte de muncă. Asta înseamnă cu 261% ...Articol Complet

Guvernul a prelungit termenul de înscriere în Revisal

Executivul a decis să prelungească până pe 15 decembrie termenul de înscriere şi actualizare a datelor în Registrul General de Evidenţă a Salariaşilor. Iniţial, agenţii economici erau nevoiţi să ...Articol Complet

Sănătatea şi securitatea în muncă, la ceas de dezbatere

Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmboviţa a marcat „Săptămâna europeană pentru securitate şi sănătate în muncă” prin organizarea unui simpozion-dezbatere, la care au participat inspectori de muncă şi şefi ai ...Articol Complet

Prefectura, chemată să medieze conflictul de la „Vladimir Steinu”

Un control al inspectorilor ITM Dâmboviţa pe şantierul deschis la Colegiul Naţional Vladimir Streinu din Găeşti s-a finalizat cu un scandal care a ajuns pe masa de lucru a ...Articol Complet

Noul Revisal va fi disponibil din 16 august

Registrul general de evidenţă a salariaţilor cuprinde contractele individuale de muncă în desfăşurare la data intrării în vigoare a prevederilor hotărârii, indiferent dacă acestea sunt suspendate la data de ...Articol Complet

Primul dosar penal pentru muncă la negru în Dâmboviţa

Intrarea în vigoare anoului Cod al Muncii, începând cu 1 mai 2011, a produs schimbări şi la nivelul judeţului Dâmboviţa. În primul rând, au fost înregistrate la Inspectoratul Teritorial ...Articol Complet

Angajatorii, ameninţati cu puşcăria dacă folosesc muncitori la negru

Şeful ITM Dâmboviţa, Marius Lixandru, consideră că noul Cod al Muncii, intrat în vigoare la 1 mai, asigură angajatorilor toate pârghiile necesare pentru a nu mai folosi muncitori fără ...Articol Complet

45 de oameni trudeau la negru pentru o firmă de prospecţiuni geologice

Inspectorii ITM Dâmboviţa aveau în vizor de mai multă vreme societatea orădeană care efectuează prospecţiuni geologice în localităţile Gura Foii, Petreşti, Găeşti, Crânguri, dar şi în numeroase comune de ...Articol Complet

ITM Dâmboviţa dă curs oricărei sesizări anonime cu privire la munca la negru

La intrarea în unitate, a fost amplasată o cutie poştală pentru ca persoanele implicate direct sau care au cunoştinţă de astfel de situaţii să le poată sesiza rapid şi ...Articol Complet
Pagina 4 din 41234
View My Stats