Căutare
-
-
-
Vremea in Muntenia
-
HOROSCOP
Parteneri
ADMINISTRAŢIE
Gata, cu gropile pe Calea Bucureşti
Doar două zile îi mai despart pe şoferi de condiţiile de trafic civilizat pe Calea Bucureşti. Lucrările au ajuns la turnarea stratului de uzură şi vor fi definitivate până vineri. „Am terminat cu straturile inferioare, am terminat cu egalizarea, iar acum se toarnă stratul final de asfalt, care va avea un termen de garanţie de 5 ani garanţie, pe ...Articol Complet
11 km de piste pentru biciclişti la Târgovişte
Proiectul a fost deja depus la Administraţia Fondului de Mediu, în vederea obţinerii unei finanţări nerambursabile de 1,9 milioane de lei. Valoarea totală a investiţiei va depăşi 2,6 milioane ...Articol Complet
Dotări europene pentru o şcoală europeană
Astăzi, a fost recepţionată cea de-a doua investiţie cu fonduri europene în sistemul de învăţământ târgoviştean, după Colegiul naţional Constantin Carabella. La Liceul de Arte „Bălaşa Doamna” s-au efectuat ...Articol Complet
Primăria Târgovişte repară acoperişurile smulse de vijelie
Consilierii târgovişteni au aprobat astăzi, în cadrul unei şedinţe de îndată, acordarea unui sprijin financiar asociaţiilor de proprietari care se confruntă cu probleme din cauza furtunii de noaptea trecută. ...Articol Complet
Comuna Braniştea va fi desfiinţată şi dată de oraşul Titu
Conform deciziei Consiliilor locale de la Titu şi Braniştea, în cele două localităţi urmează să se organizeze un referendum, populaţia fiind consultată cu privire la desfiinţarea comunei Braniştea şi ...Articol Complet
10 şantiere deschise pe drumurile din judeţ
Consiliul Judeţean Dâmboviţa informează participanţii la traficul rutier că, în săptămâna 18 – 22 iulie a.c., vor fi efectuate lucrări de reparaţii, întreţinere şi reabilitare a drumurilor judeţene, prin ...Articol Complet
Administraţia Boriga a plătit datoriile istorice ale Termica SA
Primarul Gabriel Boriga dă asigurări că, din această toamnă, târgoviştenii racordaţi la reţeaua de termoficare care aparţine SC Termica SA vor putea beneficia de energie termică şi apă caldă, ...Articol Complet
Târgoviştea a luat faţa Ploieştiului şi Piteştiului la absorţia de fonduri europene
Astăzi, primarul municipiului Târgovişte – Gabriel Boriga, a participat la prima ediţie a Bucharest International Forum, organizat sub egida Primăriei Municipiului Bucureşti, Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi ...Articol Complet
Administraţia din Conţeşti asfaltează drumurile de exploatare agricolă
Am trăit să o vedem şi p’asta! O administraţie publică locală din Dâmboviţa a reuşit să obţină finanţare pentru a moderniza drumurile de exploatare agricolă. La Conţeşti, se vor ...Articol Complet
De astăzi, se asfaltează Calea Bucureşti
Primarul Gabriel Boriga a bifat astăzi în agenda de lucru încă o investiţie de maximă importanţă pentru comunitatea târgovişteană. Au demarat lucrările de asfaltare pe Calea Bucureşti – pe ...Articol Complet
Calea Domnească, fără reparaţii 7 ani de aici înainte
Procesul de modernizare a infrastructurii rutiere în Târgovişte continuă. Se lucrează din plin pe Calea Domnească, arteră deosebit de importantă pentru traficul din municipiu. „Este o stradă care merita ...Articol Complet
Protocol de colaborare cu turcii din Karadeniz Eregli
Gabriel Boriga, primarul municipiului Târgovişte, a semnat pe 8 iulie a.c., protocolul prin care cele două localităţi se angajează la o bună cooperare privind relaţiile culturale şi socio-economice. De ...Articol Complet
Târgoviştea îşi trage centură de nota 10 cu bani de la Uniunea Europeană
Pe inelul de centură al Târgoviştei, care măsoară 13,8 km se simt deja schimbările în bine. S-a turnat primul strat de covor asfaltic pe strada Laminorului, iar după ce ...Articol Complet
Referendum pe 18 septembrie, în Dâmboviţa
Proiectul de hotărâre iniţiat de consilierii judeţeni PSD şi PNL a fost adoptat, aşa că pe 18 septembrie dâmboviţenii vor fi consultaţi cu privire la reorganizarea teritorială în regiuni. ...Articol Complet
Semafoare inteligente la Direcţia Muncii
De săptămâna aceasta, s-a terminat cu aglomeraţia din zona Select! Primăria Târgovişte a reuşit să pună în funcţiune aici patru semafoare inteligente, aşa că pietonii nu trebuie să mai ...Articol Complet
Calea Domnească se asfaltează în ritm susţinut, spre mulţumirea şoferilor
Până la sfârşitul acestei săptămâni, promite primarul Gabriel Boriga şi o demonstrează în teren stadiul lucrărilor, va fi definitivată investiţia de reasfaltare şi modernizare a tronsonului de drum Halta ...Articol Complet
Biserica Geartoglu, gata să-şi primească enoriaşii
La mai puţin de o lună de când primarul Gabriel Boriga şi-a luat angajamentul de a face curăţenie şi de a amenaja peisagistica la Biserica Geartoglu, cel mai vechi ...Articol Complet
Primăria Moreni înmânează cetăţenilor un ghid al serviciilor şi un CD cu formulare şi cereri
Acestea au fost realizate în cadrul unui proiect cu finanţare europeană – ,,Administraţie eficientă prin simplificări procedurale”, cofinaţat din Fondul Social European – Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007-2013. Angajaţii ...Articol Complet
Traficul din zona Poarta Bucureştiului va fi fluidizat printr-o intersecţie nouă
Administraţia municipiului Târgovişte şi Poliţia Rutieră Dâmboviţa au convenit că este nevoie urgent să se intervină pentru fluidizarea traficului în zona Poarta Bucureştiului, mai ales acum, după ce în ...Articol Complet
















