Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, octombrie 9, 2024
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » FOTO: Maşini de epocă, pentru prima dată în paradă la Pucioasa!

FOTO: Maşini de epocă, pentru prima dată în paradă la Pucioasa! 

Încă o zi de sărbătoare pentru locuitorii oraşului Pucioasa. Pentru prima dată în istoria localităţii de la poalele Patranei, autorităţile locale au organizat o paradă a autoturismelor de epocă şi o bătaie cu flori, aşa cum se obişnuia în perioada interbelică pe marile bulevarde ale Capitalei. Locuitorii Pucioasei au gustat din plin aceste manifestări ale frumosului şi istoriei. Parada retro a pornit din piaţa Gării Pucioasa. Curate şi bine lăcuite, s-au aliniat la start maşini Dacia 1100, 1300, Fiat, Corvette, GAZ-uri militare excelent întreţinute, Renault etc.

parada masini pucioasa 6

PROGRAM COMPLET SERBĂRILE BĂILOR PUCIOASA

În automobilele de epocă s-au instalat domnişoare cu braţele pline de flori şi domni îmbrăcaţi în ţinute ce ne aminteau de ani 30. În piaţetă, au răsunat acorduri de şansonete, melodii care îi bucurau pe bunicii şi străbunicii noştri. După câteva ture întreprinse prin centrul staţiunii, autoturimele au fost trase la intrare în Parcul Central pentru a fi admirate de toţi cei care petrec de zilele Pucioasei.

parada masini pucioasa 7

Bătaia cu flori nu a fost, aşa cum credeau unii, o luptă în adevăratul sens al cuvântului. Oamenii de pe margine şi cei din autoturisme atuncau unii în alţii cu gingaşe crizanteme, dar într-un ritual al concordiei şi înţelegerii…

parada masini pucioasa 3

În această seară, de la ora 20:00, în Parcul Central, vor concerta Roxana Nemeş, Adda şi Smiley, iar duminică, de la aceeaşi oră, vor urca pe scenă Maria Dragomiroiu şi Fuego, acompaniaţi de Ansamblul Profesionist Chindia al Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

parada masini pucioasa 2 parada masini pucioasa 8 parada masini pucioasa 5 parada masini pucioasa 4

View My Stats