DÂMBOVIŢA: Coşmarul apei se prelungeşte cu cel puţin patru luni la Pucioasa şi comunele din jur!
Situaţia alimentării cu apă potabilă a locuitorilor din oraşul Pucioasa şi comunele Brăneşti, Doiceşti, Vulcana Băi şi Vulcana Pandele este mai gravă decât au lăsat să se înţeleagă până acum autorităţile!
Practic, 26.500 de oameni nu vor putea folosi apa din reţeaua publică de distribuţie pentru consum, ci doar în scop menajer, până când nu va fi construită derivaţia Berevoieşti-Pucioasa, iar durata de execuţie a acestei investiţii a fost apreciată de conducerea Consiliului Judeţean Dâmboviţa la patru luni.
Precizăm că lucrările nu vor începe mâine, ci după ce se vor obţine banii necesari, respectiv 3 milioane de lei. În acest sens, preşedintele CJD – Adrian Ţuţuianu şi prefectul Ioan Marinescu au depus astăzi, 26 ianuarie 2016, la Ministerul Mediului şi la Ministerul Dezvoltării un proiect de hotărâre de guvern, ce urmează a fi supus avizării.
Reamintim că, în 16 ianuarie 2016, s-a sistat distribuţia de apă către cele cinci localităţi, urmare unor încărcări microbiologice cu bacteria clostridium perfringens, care pune în pericol viaţa şi sănătatea locuitorilor. Ulterior, s-a reluat furnizarea, cu precizarea că oamenii au voie să folosească apa doar pentru uz menajer. Prin urmare, autorităţile şi-au asumat răspunderea de a le asigura apă potabilă cu mijloacele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (cisterne).
S-a luat această măsură întrucât lacul de acumulare Pucioasa este colmatat în proporţie de 60-70%, iar mâlul este infestat cu bacteria clostridium perfringens, existând permanent pericolul re-infestării.