Ziua porţilor deschise la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Târgovişte
Zeci de copii de la şcolile din Târgovişte au mers astăzi în vizită la sediul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Târgovişte, aflat în subordinea consiliului local.
Fete şi băieţi, cu toţii au fost încântaţi să se urce în autospeciala de pompieri, să se echipeze cu casca de protecţie şi să pornească sirenele.
Au avut de asemenea răbdare să-l asculte pe inginerul Laurenţiu Alexandru – şeful Serviciului, care le-a vorbit despre misiunile pe care le întreprind cei 110 voluntari târgovişteni, despre dotări, dar şi despre problemele ce pot apărea în teren.
Prezent în mijlocul copiilor, viceprimarul Honorius Moţoc a insistat asupra faptului că România trebuie să dezvolte voluntariatul.
„Instituţia aceasta este insuficient cunoscută şi insuficient dezvoltată. Omul trebuie să aibă deprinderi cât să poată interveni în anumite situaţii pentru a salva viaţa persoanelor sau cel puţin să creeze condiţii ca medicii să poată acţiona”, precizează viceprimarul Honorius Moţoc.