ZIUA INAUGURĂRILOR LA GURA ŞUŢII! Centrul medical de permanenţă este cea mai importantă dintre investiţii

Sâmbătă, 21 decembrie 2013, comunitatea din Gura Şuţii, de la mic la mare, s-a aflat în stradă. Nu pentru că ar fi avut vreo nemulţumire, ci, dimpotrivă, pentru că în localitate s-au inaugurat obiective de interes pe care oamenii le aşteptat de multă vreme.
„La începutul anului 2012, când Spitalul de la Titu se închidea, Consiliul Local al comunei Gura Şuţii a stabilit să deschidă un centru medical în localitatea noastră, ţinând cont că cetăţenii din Gura Şuţii mergeau către Spitalul din Titu.
În acest centru medical vor funcţiona un centru de permanenţă, trei cabinete de medici de familie un cabinet stomatologic şi farmacie. Sperăm ca în timp să beneficiem şi de o staţie de salvare.
Acest centru medical nu a fost construit cu o sumă impresionantă. Am cheltuit doar 3,4 miliarde lei vechi. Cred că sunteţi mândri de acest obiectiv pe care l-am realizat”, a declarat primarul Constantin Dinu.
În perioada 2013 – 2013, la Gura Şuţii, nu s-a realizat doar un centru medical, ci au fost asfaltate şi drumuri, în asociere cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa.
„Am asfaltat 2,5 km de drum în Sperieţeni şi vom finaliza în 2014 şi cei 2,5 km către Nucet. Dacă punem la socoteală şi reparaţiile făcute pe drumul judeţean, sunt circa 30 de miliarde de lei vechi pe care le-am asigurat pentru realizarea obiectivelor din localitatea Gura Şuţii. Înseamnă bani mulţi în aceste vremuri care sunt de criză şi vom continua în anii următori să realizăm investiţiile promise, iar localitatea Gura Şuţii să devină una cu o situaţie deosebit de bună”, a precizat Adrian Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

















