UPDATE VIDEO: INCREDIBIL! Câinele care a omorât-o pe bătrâna din Sârbi este unul de talie mică

Vecinii au rămas înmărmuriţi. Niciunul nu s-a gândit că patrupedul pe care-l ţinea în lanţ bătrânica, un câine de talie mică, ar putea să-i curme viaţa. Şi, totuşi, s-a întâmplat!
Se pare că animalul a scăpat din lanţ şi a început să fugărească găinile prin curte. Femeia a auzit gălăgie şi a ieşit speriată afară, să vadă ce se întâmplă. Câinele, furios, ar fi tăbărât pe bătrâna de 87 de ani şi a muşcat-o de gât. Vecinii nu au auzit nimic.
Nu se ştie sigur dacă animalul a intrat peste ea în casă sau femeia a reuşit să se târască până în bucătărie, unde a fost găsită în stare de inconştienţă de fiica sa.
Toate acestea sunt supoziţii, fiindcă nu a fost identificat niciun martor al tragediei. Rămâne ca poliţiştii să stabilească, prin metodele lor specifice, ce s-a întâmplat cu adevărat în Cartierul Matei Voievod.
Câinele pe care bătrâna îl creştea de 2 ani, de când era micuţ, a fost ridicat de Serviciul de Ecarisaj din cadrul Primăriei Târgovişte. Va fi ţinut sub observaţie la Adăpostul de la Aninoasa. Există suspiciunea că ar fi turbat.
VEZI VIDEO