TURISMUL RURAL ÎNCEPE LA BOLOVANI, unde a fost inaugurat un centru de excelență pentru tradiții educaționale

Satul Bolovani, comuna Cornățelu, are toate șansele să iasă din anonimat, după ce s-a construit aici un Centru de excelență pentru tradiții educaționale ale turismului rural.
Proiectul lui Corneliu Vișoianu, consilier personal al premierului Victor Ponta, s-a materializat din fonduri europene nerambursabile și, evident, contribuția deloc de neglijat a beneficiarului. Valoarea totală a investiției a fost de 551.314 euro, iar execuția a durat 24 de luni.
Scopul Centrului este de a promova turismul rural prin crearea și menținerea unor standarde de referință pentru acest tip de turism, iar la Bolovani s-a reușit din plin acest lucru.
Locația inaugurată astăzi este una încântătoare, concepția aparținând arhitectului Șerban Sturdza. Capacitatea de cazare este de 20 de locuri dispuse în 10 camere, mobilierul îmbinând într-un mod fericit tradiționalul cu modernul.
Turiștii care ajung la Bolovani vor putea retrăi viața tradițională sau, după caz, abia acum să o cunoască. Vor putea opta pentru servicrea mesei în veselă tradițională, vor putea îmbrăca portul specific zonei și vor putea fi „eroi” ai evenimentelor tradiționale locale.