TELEORMAN: O asistentă de la Serviciul de Ambulanță, acuzată că a venit beată la serviciu
O asistentă, angajată a Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Teleorman, este acuzată că s-a prezentat la serviciu, azi-noapte, în stare de ebrietate. Colegii femeii susțin că aceasta obișnuiește să vină la muncă sub influența băuturilor alcoolice, iar în urmă cu aproape doi ani, când a fost testată cu alcooltestul, a avut o alcoolemie de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma abaterilor de la acea vreme, asistenta a fost suspendată din funcţie. Ea a intentat proces şi a câştigat în instanţă dreptul de a reveni pe funcţie.
Noaptea trecută, la numărul de telefon 112 s-a primit un apel din partea unei persoane apropiate unui pacient care o reclama pe asistenta în cauză că mirosea a alcool.
„La Serviciul de Ambulanţă s-a deplasat un echipaj de poliţie în urma unui apel primit la 112. Echipajul de poliţie a încercat testarea cu alcooltest, însă asistenta a refuzat procedura. În această situaţie, poliţia nu poate să oblige o persoană să se supună demersului”, a declarat comisarul şef Sandu Voicu, şef serviciu în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Teleorman.
Potrivit directorului Serviciului de Ambulanţă, Constantin Alan, o comisie va face verificări şi urmează să stabilească dacă asistenta este sau nu vinovată în cazul de faţă. Cercetările pot dura între 30 de zile şi 6 luni.
„Conform regulamentului de ordine interioară, este o procedură de urmat. Stabilim o persoană împuternicită care să efectueze cercetările iar în urma acestora şi în urma concluziilor cercetărilor o să luăm o decizie în această situaţie”, a afirmat pentru AGERPRES, Constantin Alan.
Asistenta Livia Enache susţine că lucrează în sistem de mai bine de 20 de ani şi consideră că acuzaţiile aduse sunt lipsite de adevăr, nu au nicio bază reală.
„Punctul meu de vedere este că s-a înscenat totul şi s-a făcut o regizare. Atât. Nu am ce să declar în plus. Lucrez de peste 20 de ani în sistemul sanitar şi nu am avut parte niciodată până acum de asemenea jigniri. Nu accept să fiu jignită a doua oară. O să refuz mereu, de acum încolo, pentru că nu mă simt vinovată”, a declarat, pentru AGERPRES, Livia Enache.
Directorul medical al Serviciului de Ambulanţă Teleorman a cerut personalului să accepte testarea cu alcooltest. Mai bine de zece angajaţi au trecut prin această procedură. Singura care a refuzat testarea a fost asistenta Livia Enache.
Sursa: RomaniaTv