Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, septembrie 2, 2026
Sunteți Aici Home » SOCIAL » TELEORMAN: Incredibil! A vrut să scape de păianjeni, dar şi-a dat foc la casă!

TELEORMAN: Incredibil! A vrut să scape de păianjeni, dar şi-a dat foc la casă! 

Un bărbat din comuna Dobrotești, judeţul Teleorman, a reușit să-şi distrugă o mare parte din locuință, după ce a încercat să distrugă pânzele de păianjen de la strașina acoperișului și din podul casei cu o torță. Din cauza faptului că în pod era depozitată o cantitate destul de mare de nutreț, focul a cuprins rapid acoperișul casei, pe o suprafață de cca. 80 mp, dar și mai multe elemente de mobilier, aflate în trei camere de locuit.

„Incendiul a fost localizat și lichidat cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, după aproximativ o oră, în sprijinul colegilor de la Dobrotești intervenind și pompierii militari din cadrul Detașamentului Roșiorii de Vede”, se arată într-un comunicat al ISU Teleorman.

Valoarea bunurilor distruse, constând în acoperișul locuinței pe o suprafață de aproximativ 80 mp, un frigider, un televizor, două paturi, un șifonier și tâmplăria de la uși și ferestre, a fost apreciată la suma de 20.000 de lei. Pompierii militari au reușit să salveze mai multe bunuri materiale aflate în interior, anexele gospodărești și locuințele din imediata apropiere, valoarea acestora depăşind 40.000 de lei.

View My Stats