TEATRU: „3 ore după miezul nopţii” sau dansul ca decodor al trăirilor umane
Publicul intră în sală la Teatrul Tony Bulandra din Târgovişte. Spectacolul pare că a început. Actriţa Andrea Gavriliu, interpreta personajului principal, coregrafa din „3 ore după miezul nopţii”, şi-a intrat în rol. Este pe scenă, întinsă pe o saltea. Se odihneşte, gândeşte, aşteaptă. Decorurile, concentrate marginal, sunt concepute ingenios pentru a asigura spaţiu de mişcare actorilor-dansatori. Oglinzi, panouri luminoase, boxe gigant, adevărate simboluri ale muzicii vii, ale ritmului şi experienţei.
Totul porneşte într-un mod lucid, simplu, cotidian, de la un interviu difuzat de Radio România Cultural despre însuşi dansatoarea de pe scenă, despre piesă. Întrebări. Răspunsuri. Gesturi. Ritm. O sincronizare perfectă. Radioul nu se opreşte. Mesajul transmis de interpretă nu are nevoie de cuvinte, de vorbe. O coregrafă în sala de teatru şi orele ei de căutări înaintea repetiţiei.
Mişcare, muzică, acorduri diverse, de la clasic la exotic, un tablou al unor trăiri intense. Se caută răspunsuri. Apar alte întrebări existenţiale. Totul este transmis prin dans, lumini, sunet. Apar dansatori, himeric, ca nişte umbre, de fapt, ideile coregrafei, concepţia sa asupra spectacolului ce o să vină.
Un dans, două, trei, totul alert, nervos, uneori parcă tribal. Apoi, actorii-dansatori dispar printre oglinzi, ca un fum, sau ies şi intră în difuzoarele boxelor, ca nişte gânduri, pulsând ca undele nevăzute ale muzicii.
Timpul curge. Oboseală. Tensiune. Din când în când, actriţa merge la grupul sanitar, bea apă, se şterge de sudoare. Încă nu a găsit soluţia. Improvizează folosindu-se de hârtia igenică. Trăirile omeneşti, sentimentele, sunt analizate, întoarse pe toate părţile, disecate cu tăişul dansului. Spre final, personajul principal, într-o răbufnire a simplităţii, întinde saltelele şi crează un joc, un dans vesel, bucurie. Apar coşmarurile încet-încet, apoi dezlănţuit, nebuneşte, a disperare. Se apropie dimineaţa…
Mihai Măniuţiu a punctat excepţional, narând regizoral, o poveste despre frământările omeneşti, folosindu-se doar de limbajul mişcării, sprijinit, uşor, de replici cu valoare de parabolă interpretate de Marcel Iureş care apare pe un ecran, în fundal, ca un demiurg.
Regizorul a creat trăiri intense, întrebări şi răspunsuri, bucurie şi tristeţi. Fiecare element de decor, fiecare fascicol de lumină transmit stări, au construit împreună cu personajele un spectacol emoţionant, plin de sensibilitate.
„3 ore după miezul nopţii”, un laborator viu al filozofiei existenţiale transpus pe scenă prin ritm, muzică, dans şi gest! Mihai Măniuţiu şi actorii dansatori au demonstrat că teatrul nu înseamnă numai dialog, vorbe după tiparele clasicului. Spectatorii au fost îndrumaţi să decodifice mesajul piesei, un eseu despre viaţă, transmis prin dans. Şi au reuşit!
