Știri, Muntenia-Sud, România|luni, octombrie 14, 2024
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » TÂRGOVIŞTE: Şcolile „Matei Basarab” şi „Mihai Viteazul” vor fi reabilitate, extinse şi modernizate!

TÂRGOVIŞTE: Şcolile „Matei Basarab” şi „Mihai Viteazul” vor fi reabilitate, extinse şi modernizate! 

Consilierii locali târgovişteni au aprobat, astăzi – 5 ianuarie 2018, proiectele de reabilitare, extindere şi modernizare a şcolilor „Matei Basarab” (nr. 13 – Micro III) şi „Mihai Viteazul” (nr. 8 – Micro IX). Potrivit primarului Cristian Daniel Stan, documentaţiile urmează să fie depuse la ADR Sud Muntenia, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, în vederea finanţării. Proiecele au o valoare cumulată de peste 40 de milioane de lei, cu o contribuţie de 2% a municipiului Târgovişte.

„La Şcoala Gimnazială «Matei Basarab», va fi reabilitată integral clădirea existentă, se va construi o extindere în suprafaţă desfăşurată de aproximativ 1.400 mp, se va construi o sală de sport, se va realiza un teren de sport exterior şi vor fi refăcute trotuarele, aleile şi spaţiile verzi.

La şcoala Gimnazială «Mihai Viteazul», vor fi reabilitate corpurile existente şi se vor construi nu mai putin de şase corpuri noi de clădire. Astfel, se va realiza creşterea numărului de săli de curs de la 22 la 36, se va construi o sală de festivităţi, se va extinde sala de sport şi se vor construi grupuri sanitare şi vestiare aferente zonei sportive, la care se adaugă o clădire tehnică”, explică primarul Cristian Daniel Stan.

View My Stats