SUCCES: Actorii târgovişteni au fost aplaudaţi la scenă deschisă în Coreea de Sud
Participarea Teatrului Tony Bulandra la două evenimente internaţionale de profil – Teatru Experimental Bomb de la Seul, ediţia a două, şi Daejeon Internaţional Play Festival – a reprezentat un adevărat succes.
Reprezentaţiile spectacolul „Othello”, după William Shakespeare, în regia lui Suren Shahverdyan, au fost apreciate şi aplaudate la scenă deschisă de publicul sud-coreean. Rolul principal i-a revenit lui Liviu Cheloiu, care, în 2016, a primit premiul pentru „Cel mai bun rol masculin” în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru FESTin pe Bulevard, organizat de Teatrul Nottara din Bucureşti.
„Memorandumul pe care l-am semnat cu Coreea de Sud a dat roade. Dovada, am fost pentru a doua oară prezenţi la Seul, am jucat şi la Daejeon. Relaţiile s-au deschis şi mai mult, pentru că asociaţiile teatrale din Coreea de Sud au decis să vină la Festivalul Babel. Vă pot spune că, la Seul, nu teatrul a avut succes, ci Târgoviştea. Suntem reprezentanţii acestui oraş. Ne dorim să semnăm un memorandum şi cu Japonia, pentru a putea realiza un turneu complet în acea zonă, Coreea de Sud-Japonia”, a precizat Mc Ranin – directorul Teatrului Tony Bulandra din Târgovişte.
Regizorul ne-a vorbit şi de un episod inedit. Teatrul târgoviştean a fost invitat să semneze un document de colaborare şi cu o asociaţie de teatru din Coreea de Nord.
„Cred că vom face lucrul acesta, dar nu merg la Phenian, să vină ei la Seul. Mie mi-e frică să merg acolo şi nu ştiu dacă aş putea, ţinând cont de actuala conjunctură politico-militară”, a spus Ranin.
Se intenţionează crearea unei asociaţii teatrale româno-nord-sud coreeană.
Liviu Cheloiu a vorbit despre intenţia teatrului târgoviştean de a încheia parteneriate cu două universităţi de artă dramatică din Coreea de Sud, colaborări care să se bazeze pe schimburi de studenţi şi organizarea de workshop-uri şi conferinţe.