Statul vrea să interzică închiderea caloriferelor în apartamentele cu repartitoare

Preşedintele ANRSC, Doru Ciocan, vrea să fie interzisă prin lege închiderea caloriferelor în apartamentele cu repartitoare, pe motiv că „şmecheria” de a beneficia de căldura venită prin pereţi de la vecini ar fi o încălcare a Constituţiei, în legătură cu care s-au primit numeroase plângeri, scrie gândul.info.
Contactat de MEDIAFAX, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), Doru Ciocan, a declarat că se pune problema interzicerii închiderii repartitoarelor şi că va fi făcut „un studiu” pentru a se stabili „modul în care se asigură încălzirea în apartamente”, iar ulterior, în funcţie de rezultate, ar putea fi modificată legislaţia în vigoare, inclusiv în sensul obligării proprietarilor să menţină un anumit nivel al temperaturii în locuinţe.
Întrebat care sunt raţiunile acestei intenţii, Ciocan a spus: „Citiţi articolul 44 din Constituţie. Să-l respectăm! E pe asigurarea confortului oamenilor şi sănătatea clădirilor”.
Articolul din legea fundamentală la care face referire şeful ANRSC are ca obiect dreptul de proprietate privată, care „obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului”.
Întrebat cum este încălcat acest articol, Doru Ciocan a răspuns: „Trebuie respectat. Discuţiile de la care am pornit noi să facem acel studiu comportă trei elemente de bază: 1. Acest principiu de bună vecinătate; 2. Sănătatea populaţiei locuitoare la bloc; 3. Sănătatea construcţiilor, aşa ceauşiste cum sunt ele, dar nu numai”.
Sursa: gândul.info

















