SOLUȚIA DE REZOLVARE A PROBLEMEI CÂINILOR COMUNITARI POATE VENI DE LA TÂRGOVIȘTE! Propunerea este a dr. Sandu Tolea și nu prevede eutanasierea în masă

După o activitate de ani de zile în domeniul veterinar şi după sute de discuţii cu colegii de breaslă, dr. Sandu Tolea vine cu o soluție pentru rezolvarea câinilor comunitari.
”Primul pas este inventarierea şi microciparea tuturor câinilor, din toate localităţile, prin intermediul medicului veterinar. Vorbim de câinii din gospodării. În urma microcipării (un microcip costând în jur de 10 cenţi) am avea o evidenţă foarte clară a animalelor şi a proprietarilor. Pasul doi este de a institui obligativitatea ca fiecare proprietar să-şi sterilizeze animalele. Dacă se optează pentru păstrarea unui câine de montă, proprietarul trebuie să plătească o taxă specială. Dacă este vorba de o femelă necastrată care a fătat, proprietarul are obligaţia ca în 24 de ore să anunţe medicul veterinar, care vine şi microcipează puii. Astfel, eliminăm riscul că animalele să fie abandonate, pentru că microcipul ne va spune imediat cine este stăpânul câinelui, iar acesta este pasibil de amendă.
Concomitent cu inventarierea şi microciparea câinilor din gospodării, câinii comunitari din localitatea respectivă trebuie prinşi, crotaliaţi, sterilizaţi sau eutanasiaţi în cazul celor bătrâni, bolnavi sau cu comportament agresiv.
Succesul proiectului este garantat doar cu ajutor legislativ. Adică este necesară o modificare a legii adopţiilor şi o adoptare a două acte nornative importante, unul care se referă la bunăstarea animalelor (cu prevederi clare privind hrana, adăpostul şi îngrijirea medicală de care au nevoie) şi o lege de eutanasiere a tuturor animalelor fără stăpân cu o valabilitate pe termen redus de o lună sau două. De aici încolo putem vorbi de protecţia animalelor, de drepturile şi bunăstarea lor, şi avem rezolvată una dintre cele mai importante probleme ale României”, a precizat pentru Gazeta Dâmboviței doctorul Sandu Tolea.