SĂPTĂMÂNA VIITOARE SE DESCHIDE CENTRUL MULTIFUNCŢIONAL TITU! Totul este pregătit, se aşteaptă doar hotărârea de Guvern

Centrul Multifuncţional Titu este pregătit pentru inaugurare şi cel mai probabil marţi, 21 mai, în condiţiile obţinerii tuturor avizelor şi a includerii pe ordinea de zi a şedinţei de GUvern, va avea loc deschiderea oficială.
„Formula pe care am găsit-o este aceasta de centru multifuncțional. Vedeți foarte bine că amenajările sunt de excepție, sunt condiții la fel de bune ca în zona reabilitată de la Spitalul Județean.
Ne-am propus să încheiem un contract de asociere, contract pe care o să-l pun în discuția Consiliului Județean la prima ședință, contract care să prevadă o partajare de atribuții între mai multe instituții. Consiliul Județean va asigura, de exemplu, transportul medicilor, personalului care nu este din zonă; Primăria Titu va asigura utilitățile, deci apă, canal, gaze, energie electrică, iar Spitalul Județean va asigura partea medicală și, sigur, decontări care se vor face pe contractul cu Casa al Spitalului Județean”, a declarat Adrian Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, cu ocazia vizitei întreprinse la Titu.
Centrul Multifuncţional de la Titu s-a transformat într-un proiect viabil şi datorită implicării deputatului de zonă, Ionuţ Săvoiu, aşa cum le-a promis oamenilor în timpul campaniei electorale.
„Din punct de vedere al eficienței, centrul multifuncțional este un concept nou în strategia Ministerului Sănătății de a reduce costurile de operare. Este vorba, de fapt, de Spitalul de la Titu sub formă de centru multifuncțional în cadrul structurii Spitalului Județean Târgoviște, ca formă de organizare a sistemului sanitar în teritoriu, urmare a noii strategii a Guvernului Ponta care prevede deschiderea centrelor multifuncționale și nu închiderea spitalelor”, a precizat Ionuţ Săvoiu.
Amenajarea centrului a însemnat o investiție aproximată de autoritățile locale la suma de 500.000 lei.

















