Știri, Muntenia-Sud, România|luni, octombrie 14, 2024
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » PUCIOASA: Veste bună! Se repoziţionează colectorul de canalizare, apoi se asfaltează DN 71

PUCIOASA: Veste bună! Se repoziţionează colectorul de canalizare, apoi se asfaltează DN 71 

De luni, 7 august 2017, la Pucioasa, încep lucrările de repoziţionare a colectorului de canalizare pe Bulevardul Trandafirilor (DN 71), pe o distanţă de 1,8 km, în zona de la intrarea în oraş dinspre Târgovişte. Este vorba despre o investiţie prost făcută în mandatul fostului edil, pe care actuala echipă de conducere a administraţiei publice locale a refuzat să o recepţioneze în aceste condiţii.

În ultimul an, s-au purtat numeroase discuţii cu reprezentanţii firmei constructoare – SC Rico SRL şi, în sfârşit, s-a ajuns la un acord, în sensul că aceştia şi-au asumat greşeala şi vor reface lucrările pe cheltuială proprie, aproximativ 40.000 de euro. Atenţie, traficul rutier va fi restricţionat!

pucioasa

Primarul Constantin Emilian Ana ne-a declarat că, în toamnă, imediat ce se va finaliza canalizarea, se va putea trece la asfaltări, iar vestea bună este că, în bugetul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, au fost deja prevăzute fondurile necesare pentru această investiţie.

View My Stats