Știri, Muntenia-Sud, România|luni, octombrie 14, 2024
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » PUCIOASA: „Mă aşteptam să pot mişca mai multe lucruri şi mai repede”! Primar Constantin Ana

PUCIOASA: „Mă aşteptam să pot mişca mai multe lucruri şi mai repede”! Primar Constantin Ana 

Primăria Pucioasa va demara luna viitoare licitaţia publică pentru desemnarea constructorului care va executa lucrările cuprinse în proiectul care vizează modernizarea infrastructurii rutiere şi a parcărilor în Cartierul Filatură. Este vorba despre o investiţie care va fi realizată în asociere cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa, 50%-50%. Valoare estimată: 482.127 euro.

pucioasa filatura

În paralel, administraţia locală a reuşit anul acesta să amenajeze locuri de joacă în toate cartierele din oraş şi a început să schimbe coşurile de gunoi şi băncile. De asemenea, urmează să asfalteze străzile Horia, Cloşca şi Crişan, Eternităţii, Mărăşeşti, prelungirea Morilor, 8 Martie şi Ana Ipătescu. Totodată, sunt executate extinderi ale reţelelor de apă şi canalizare pe mai multe străzi, plus branşamente până la limita de proprietate. Fondurile necesare pentru toate aceste lucrări sunt asigurate din bugetul local. Din aceeaşi sursă s-au alocat 220.000 de lei (2,2 miliarde lei vechi) pentru pregătirea instituţiilor de învăţământ în vederea începerii noului an şcolar şi 400.000 de lei (4 miliarde lei vechi) pentru reabilitarea şi modernizarea sălii de sport de la Şcoala nr. 4 „Elena Donici Cantacuzino”.

La capitolul învăţământ, edilul Constantin Ana este dezamăgit de faptul că Ministerul Dezvoltării nu a aprobat la finanţare, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2017-2020, proiectul privind reabilitarea şi dotarea Colegiului Naţional „Nicolae Titulescu” în valoare de 16 milioane de lei. Este vorba despre o clădire cu risc seismic 2 unde învaţă peste 700 de elevi.

„Am promisiunea să la următoarea alocare financiară, ori la rectificare, ori din rezerve, ni se vor da bani. Am toate documentele pregătite. Spre deosebire de alte primării, noi am cerut fonduri doar pentru proiecte care nu pot fi finanţate pe alte programe. Consider că ar fi trebuit să fie excluse proiectele care pot fi finanţate din fonduri europene nerambursabile. Aş fi dat banii din PNDL cu prioritate pentru colegiile naţionale şi liceele teoretice, fiindcă nu pot fi finanţate prin programele europene, unde sunt acceptate doar liceele tehnologice”, explică primarul Constantin Ana.

colegiul titulescu pucioasaLISTĂ PROIECTE APROBATE PRIN PNDL 2017-2020:
– Dotare Grădiniţa cu program prelungit Nr. 2. Valoare: 48.187,42 lei
– Dotarea Grădiniţei Prichindel Pucioasa, cu structura Grădiniţa Micul Prinţ. Valoare: 231.871,00
– Dotare Şcoala Gimnazială Nr. 4 „Elena Donici Cantacuzino”. Valoare: 458.396,00
– Modernizare drumuri de interes local în zona Centrală, Şerbăneşti-Bela şi Miculeşti-Diaconeşti. Valoare: 8.379.711,00

În ceea ce priveşte atragerea fondurilor europene nerambursabile, edilul de la Pucioasa ne-a declarat că au fost deja aprobate şi urmează să fie semnate contractele de finanţare pentru reabilitarea termică a blocurilor 1, 2 şi 3 (strada Avram Iancu), amenajarea parcului de la gară şi modernizarea drumurilor din Pucioasa sat, precum şi străzile Carierei, Stadionului, Dacia, Libertăţii, 1 Decembrie 1918, Avram Iancu, Aleea Ardealului şi Bulevardul Gării. Valoarea acestor proiecte este de 5,5 milioane de euro. De asemenea, în acest moment, sunt aproape gata documentele şi urmează să fie depuse cererile de finanţare pentru reabilitare termică spital, construire teren de sport pe malul râului Ialomiţa şi loc de agrement pe strada Avram Iancu, unde va fi demolată fosta centrală termică, modernizare parc central şi amenajare zonă turistică Moţăianca, lucrări estimate la 20 de milioane de euro.

„Sunt dezamăgit de mecanismele din administraţie. Mă aşteptam să pot mişca mai multe lucruri şi mai repede”, concluzionează primarul Constantin Ana, după un an de mandat.

View My Stats