Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, septembrie 14, 2024
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » PROTESTUL unui primar PSD! Avem buget, moţiunea a fost respinsă, haideţi la muncă!

PROTESTUL unui primar PSD! Avem buget, moţiunea a fost respinsă, haideţi la muncă! 

Liber de orice prejudecăţi, democratic, fără teama că ar putea fi sancţionat de propriul partid, Constantin Ana, primarul oraşului Pucioasa, a postat pe Facebook un interesant punct de vedere cu privire la protestele care au cutremurat România în ultima săptămână. Concluzia la care a ajuns edilul este că, pentru a performa, pentru a realiza ceea ce ţi-ai propus, este nevoie de stabilitate în guvernare, de comunicare şi sprijin.

„Am stat mult să mă gandesc dacă să scriu acest mesaj sau nu. Am trait destul de intens aceste zile, la fel ca si marea majoritate dintre dumneavoastra. Desi sunt membru PSD de 20 de ani, recunosc faptul ca am primit cu destula retinere aparitia OUG 13/2017. Si nemultumirea mea a pornit nu de la prevederile ordonantei, pe care nu le cunosteam, ci de momentul in care aceasta a fost promovata. Apoi, am fost de-a dreptul suparat de modul in care Guvernul Grindeanu a comunicat. Mi-am incheiat saptamana rugandu-ma sa le dea Dumnezeu intelepciune si sa retraga aceasta ordonanta ce a scindat societatea.

Intre timp, provocari nenumarate, injuraturi, amenintari (moarte PSD-istilor, sa-i starpim pe PSD-isti etc.) si un concurs de «epitete» la adresa noastra. Sambata, chiar un protest la Pucioasa! Am vrut neaparat sa îi cunosc si sa îi asigur ca libertatea de exprimare este la ea acasa la noi in oras, lucru pe care l-am si facut, intalnirea decurgand natural si fara incidente.

Mai trece o zi si OUG 13 a picat, insa ceea ce a urmat a fost cea mai mare dintre manifestari, foarte bine organizata, foarte mediatizata si, personal, recunosc faptul ca am fost impresionat de amploarea acestui eveniment si de organizarea profesionista! Dar, dimineata m-am trezit! Si am realizat ca nu sunt un simplu cetatean si ca nu pot fi intelegator decat pana la un punct! Realitatile cotidiene m-au readus cu picioarele pe pamant! Problemele cotidiene ale comunitatii au acaparat din nou trairile mele!

Este luni si mi-am adus aminte ca am ramas cu discutii nefinalizate de la actiunile de vineri! Agenda deja ne preseaza: degeaba reabilitam spitalul daca nu aducem doctori! Reluam discutiile la ANL pentru a atribui cadrelor medicale una din cele trei scari pe care le construim. Gasim intelegere, e OK! Sunam la Ministerul de Finante sa ni se prelungeasca dreptul de a folosi domeniul Apelor Romane pentru aductiunea apei din MHC4 (intre timp a si venit acordul). Terminam si incep telefoanele de la Ministerul Turismului. Trebuie sa completam urgent niste chestionare si niste formulare pentru ca, da, Pucioasa va fi prinsa in Strategia nationala de turism!

Apoi de la Consiliul judetean vin din nou precizari si sfaturi legate de proiectele prin PNDL. Iar aici avem 5 proiecte de peste 300 miliarde de lei vechi – 30 milioane lei (doua proiecte mari de asfaltari, modernizare si extindere Gradinita 1, 3 podete peste Bizdidel si podul de la Pucioasa Sat peste Ialomita, reabilitare si modernizare Piata Centrala).

Facebook-ul pornit. Ma uit si imi fac inima rea: PSD-isti hoti, puturosi si asistati social… Noi mergem mai departe. Incercam sa identificam propietarii terenurilor retrocedate in Cartierul Micro III (celebrul nostru cartier Porcarie), pentru a demara un proiect similar cu cel din Filatura ce va incepe in acest an, investitie ce se va face in asociere cu Consiliul Judetean! Apoi urmeaza discutii aprinse cu cei de la CNI – RICO, pentru a rezolva o data pentru totdeauna investitia inceputa de predecesorul meu (colectorul retelei de canalizare), blocata, pentru care in a doua jumatate a anului nu a fost suficienta vointa pentru a o finaliza!

Ajung seara acasa, dupa multe telefoane de la familie, dar nici aici cetatenii si problemele nu imi dau ragaz: care sunt conditiile pentru ANL, cand facem o interventie pe o strada, cineva solicita o ancheta sociala, care este calitatea apei…

Marti dimineata, discutii intre colegi legate de lista de proiecte. Realizam ca cele mai vechi dintre ele sunt incepute pe vremea primarului Badau si asteapta ca axele de finantare sa se deschida. Imi revin in minte discutiile de la AMPOR din prima luna de mandat (iulie 2016) prin care imi spuneau ca au cerut de la Guvernul Ciolos si asteapta de la inceputul anului 2016 strategiile de la ministerele de resort pentru a se finaliza ghidurile de finantare.

Din Facebook: Primarul un ticalos! Nu ne lasa sa protestam! Un comunist! Mesaje razlete, intr-adevar, dar deranjante! Apoi alte mesaje (permanente de la inceputul anului): Mari probleme in furnizarea apei potabile la populatie! Din nou discutii urgente cu cei din conducerea Companiei de Apa, ce imi pun la dispozitie toate strazile cu probleme! Urmeza sa prioritizam investitiile pe aceasta zona cu speranta ca, in iarna anului viitor, să nu mai sunt atatea probleme!

Ies pana in oras si inevitabil la intalnirea cu cetatenii apar intrebari: cand faceti asfaltarea pe strada X?, facem si noi cinema?, ce facem cu Parcul?, modernizam piata? etc. Dar, brusc realizez un lucru: CA POT SA VIN IN FATA OAMENILOR SI SA IMI ASUM PROIECTE! CA AM DREPTUL SA CRED CA VISELE NOASTRE VOR DEVENI IN SFARSIT REALITATE PENTRU CA AVEM SPRIJIN! Tara, doamnelor si domnilor se misca! A repornit si traieste! SI CRED CA ASTA DERANJEAZA! Si atunci am simtit nevoia sa intervin! Un oras, o comunitate are nevoie de atitudine! Dar si mai mult are nevoie de SOLUTII! IAR NOI, PRIMARII, AVEM SOLUTII DOAR LUCRAND IN ECHIPA!

ACEST GUVERN POATE CA A GRESIT, COLEGII MEI POATE CA AU GRESIT! DAR EI SUNT CEI CARE MA AJUTA SA PORNESC ORASUL! SI CA MINE SUNT MULTI ALTI PRIMARI IN SITUATII SIMILARE!
AU DEFECTELE LOR, DAR, SPRE DEOSEBIRE DE GUVERNUL ANTERIOR POLEIT SI BINE AMBALAT, EI CHIAR MUNCESC! SI INEVITABIL MAI SI GRESESC! ASA CA AICI NE DESPARTIM CA ATITUDINE SI MENTALITATE. IMI PARE RAU CA A TREBUIT SA TIN ACEST MONOLOG, DAR FOARTE MULTI DINTRE CEI CARE M-AU ÎNJURAT DE MAI BINE DE O SAPTAMANA NU MAI ACCEPTA DIALOGUL! MI-A FOST SUGERAT SA FAC UN PAS IN LATERAL, SA MA ABTIN DE LA COMENTARII, DAR NU POT! SA NU INCEPETI CU AMENINTARILE! NU AM VENIT LA PRIMARIE IN CAUTAREA UNUI LOC DE MUNCA SI SA NU CREDETI CA PESTE 3 ANI SI JUMATATE O SA CERSESC VOTUL CUIVA!

Acum 8 luni, populatia si o mare parte dintre voi mi-ati dat, ne-ati dat o sansa, eu o sa incerc sa o valorific, implicandu-ma cu toata fiinta mea in dezvoltarea comunitatii! Dar asta nu inseamna ca sunt masochist! Venirea unui Guvern Ciolos 2, la fel de amortit ca primul, prezent mai mult la televizor decat in viata oamenilor ma face sa ma gandesc la retragere! Eu nu am venit sa mimez munca! Dar pentru performanta ai nevoie de sprijin!

PS: Acum avem si buget. Motiunea a fost respinsa! Haideti la muncă”!

View My Stats