PROIECT: Se reduc chiriile pentru locuinţele ANL!
Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a inițiat o procedură de reducere a modului de calcul a chiriilor ANL. Prevederile sunt cuprinse într-o Ordonanţă de Urgenţă aflată în dezbatere publică. Observaţiile şi propunerile pot fi transmise, în termen de 10 zile, pe adresa Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Bd. Libertăţii, nr. 16, Latura Nord, sector 5, Bucureşti – Direcţia Generală Juridică, Relaţia cu Parlamentul şi Afaceri Europene, la adresa de e-mail iulia.matei@mdrap.ro sau la numărul de fax 0372.114.569.
Proiectul legislativ prevede că nivelul maxim al chiriei nu poate depăși:
a) 10% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcție de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului;
b) 20% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcție de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mare decât salariul minim brut pe ţară garantat în plată şi care nu depăşeşte cu 100% salariul minim brut pe ţară garantat în plată;
c) 30% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcție de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mare decât 100% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată, dar nu mai mult de 5000 lei.