PROIECT: Nu consum, nu investesc pentru că nu merită!

La iniţiativa Colegiului Naţional „Vladimir Streinu” din oraşul Găeşti, judeţul Dâmboviţa, în această perioadă se derulează în mediul şcolar, în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA), un nou proiect local de prevenire a consumului de alcool şi tutun.
În cadrul proiectului „Nu consum, nu investesc pentru că nu merită!”, sunt organizate o serie de activităţi informativ – interactive adresate elevilor de gimnaziu şi liceu pe tema prevenirii consumului de alcool şi tutun, dar şi un concurs de desene destinat elevilor şi o dezbatere adresată părinţilor elevilor cu tema „Ştie oare părintele părerea copilul său despre fumat şi consumul de alcool?!”.

















