Proiect local pentru prevenirea consumului de droguri
115 elevi de la Grupul şcolar de Transporturi Auto din Târgovişte au participat la activităţile informativ-interactive gândite de responsabilii de la Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog cu scopul prevenirii victimizării în rândul tinerilor.
Cu ocazia implementării proiectului „Sunt informat, mă simt protejat”, s-a organizat şi un concurs de pictură şi desen, la care s-au înscris 14 adolescenţi. „Cele mai bune lucrări au fost premiate cu obiecte în valoare de 75 RON puşi la dispoziţie de conducerea unităţii şcolare beneficiare şi au aparţinut următorilor elevi : Cîrstea Vlad, Musteaţă Dragoş, Biănescu Nicuşor, Pescaru Răzvan, Dumitru Daniel Ionuţ”, spune inspector de poliţie Nicoleta Bobe, coordonator CPECA Dâmboviţa.