Știri, Muntenia-Sud, România|marți, octombrie 8, 2024
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » PREMIERĂ: „Trei surori”, la Teatrul Tony Bulandra din Târgovişte

PREMIERĂ: „Trei surori”, la Teatrul Tony Bulandra din Târgovişte 

Actorii Teatrului Ton y Bulandra din Târgovişte vă invită, în această seară, de la ora 19:00, la ultima premieră a stagiunii 2015-2016: Spectocolul „Trei surori”, de Antonin Pavlovici Cehov, în regia lui Aleksandar Ivanovski, din Macedonia. În 2010, Aleksandar a înființat Centrul pentru Acțiuni Creative IMPACT și organizează IMPACT Fest – festival internațional de teatru și arte performative dedicat schimbului intercultural european în domeniul artelor teatrale. Regizorul spune că piesa «Trei surori» este un terifiant și brutal poem care ne vorbește despre cum să fim mai simpli, mai autentici, mai noi înșine.

„Personajele trăiesc, asemenea nouă, într-o lume destabilizată, o lume aflată în prăbușire din toate punctele de vedere, o lume însetată de o nouă ordine. Focul din cel de-al treilea act ne zguduie existența. Se duce un război mut în jurul nostru care devine, pe nesimțite, din ce în ce mai prezent. Spațiul privat, pe care l-am dominat atât de superiori, este acum cucerit încetul cu încetul, abuzat, violat. Ce putem face? Ce ar trebui să facem? Cum ar trebui să trăim în această lume nouă?

Urmărim zbuciumul personajelor lui Cehov, dar ele continuă să arate înspre noi. Timpul scapă printre degete fără milă, îngropându-i în întrebări fără răspuns. De ce dragostea lor nu este de ajuns? Sunt captivi în realități individuale diferite, fără ca măcar amintirile să coincidă – ce ar trebui să își amintească și cum?

Dacă totul este în zadar, pentru că nimic nu îi conduce spre atingerea idealului, fiecare zi din viața acestor personaje pare că își dă ultima suflare. Viața lor este mereu în altă parte. În cele din urmă, siliți de împrejurări să admită că locul lor este acolo unde se află deja, vor găsi refugiul în muncă și în micile bucurii de familie”, se arată într-un comunicat al Teatrului Tony Bulandra.

Regia artistică: Alexander IVANOVSKI
Scenografia: Valentin CODOIU

Distribuție:
Olga: Mihaela TROFIMOV
Mașa: Andreea TĂNASE
Irina: Elisabeta RÂMBOI
Andrei: Liviu CHELOIU
Natalia Ivanova: Ana Maria CARABLAIS
Kulîghin Fiodor Ilici: Alexandru NĂSTASE
Verșînin Aleksandr Ignatievici: Bogdan FARCAȘ
Tuzenbah Nikolai Lvovici: Liviu PINTILEASA
Cebutâkin Ivan Romanovici: Corneliu JIPA
Salionâi Vasili Vasilievici: Radu CÂMPEAN
Fedotik Aleksei Petrovici: Robert IOSIF
Rode Vladimir Karlovici: Cristian OLARU
Ferapont: Ilie GHERGU
Anfisa: Carmen IONESCU

Regia de scenă: Radu Ilicea; Sunet: Andrei Mihai ; Lumini: Adrian Dragomir și Oana Caibăr; Proiecție: Cătălin Buzea; Recuziter: Eduard Ștefan; Costumieră: Georgeta Pleșea; Mașiniști: Teofil Diaconeasa, Emilian Alecu, Nicolae Cobianu; Execuție Costume: Raluca Frățiloiu și Georgeta Brânzea; Ateliere: Adrian Stoichiță, Florin Duțan, Florin Dițescu.

View My Stats