PREMIERĂ: Actori, marionete şi muzică live în „Romeo şi Julieta”, la Teatrul Tony Bulandra din Târgovişte
„Romeo şi Julieta – O iubire mai puternică decât moartea” este provocarea Teatrului Tony Bulandra din Târgovişte pentru vineri – 26 februarie 2016. Viziunea regizoarei Irina Niculescu este una pentru actori şi marionete. Spectacolul îmbină emoţia tragică cu umorul candid şi insolent al păpuşii, reunind actori, muzică live şi marionete mânuite la vedere.
„A fost foarte greu să mă hotărăsc cum fac spectacolul, pentru că «Romeo şi Julieta» este una dintre piesele cele mai jucate în lumea întreagă. Nu mi-a fost indiferent acest lucru şi am făcut o adaptare. M-a preocupat foarte mult să-l apropii de publicul din ziua de azi. L-am invitat pe John Lewandowski, care este compozitor de muzică de teatru şi chitarist, să facă muzica spectacolului pe viu, pentru că aduce o altă vibraţie, foarte apropiată de sensibilitatea păpuşilor. Este o formulă pe care nu am inventat-o eu, dar este de fiecare dată nouă şi crează o punte interesantă între păpuşă, public şi celelalte arte. Nu am inventat-o eu, acum, pentru teatrul din Târgovişte, dar am încercat să o duc mai departe”, ne-a mărturisit Irina Niculescu.
Interpretul lui Romeo, tânărul actor Daniel Burcea, spune că adoră să joace teatru de păpuşi pentru adulţi, în să faptul că Irina Niculescu i-a a cordat acest rol a însemnat foarte mult.
„La şcoală eram în lucru cu licenţa şi mă gândeam cum să fac să iau o pauză, să pot să acord timp acestui proiect. Apoi, profesorul meu de licenţă mi-a oferit posibilitatea să-mi dau licenţa pe acest proiect. Am fost mult mai încântat, pentru că am învăţat foarte multe lucruri de la doamna Irina Niculescu şi de la John Lewandowski. Mă bucur că am avut parte de multă răbdare din partea amândurora şi sper ca premiera să fie la aşteptările tuturor. Îmi place foarte mult că doamna Irina ne-a lăsat să venim cu idei şi a ţinut cont de ele. Ne-a dat liber să aducem câte propuneri vrem. Fiecare proiect este o provocare şi sper ca, de fiecare dată, să aduc ceva nou în lucrul meu cu păpuşile”, spune Daniel Burcea.
Doica din „Romeo şi Julieta – O iubire mai puternică decât moartea” este la fel de încântată de faptul că a avut ocazia să lucreze cu regizoarea Irina Niculescu. Daniela Ruxandra Mihai îi mulţumeşte pentru că a avut curajul să-i pună în mâni un rol de o sensibilitate şi de o greutate în acelaşi timp, pe care nu simţea că poate să-l ducă mai departe.
„Doica este un personaj care aduce culoare, umor, iar genul acesta, al comediei, mi-a fost străin până acum. Întregul parcurs, felul în care poţi să te dedublezi şi felul în care poţi să întrupezi marioneta este o luptă. Trebuie să uiţi de tine şi să faci păpuşa să fie vie. A fost un drum lung, cu nenumărate contradicţii în ceea ce mă priveşte. Mi-a fost foarte greu să fac păpuşa să trăiască exact aşa cum trebuie, dar am câştigat mult. Am câştigat de două ori mai mult decât aş fi putut să câştig dacă nu intram în acest proiect”, a declarat Daniela Ruxandra Mihai.
Tot despre o experienţă extraordinară pe care a trăit-o a vorbit şi cunoscutul actor Corneliu Jipa – cel care joacă rolul preotului în „Romeo şi Julieta”.
„Este o provocare extraordinară să poţi fi la capătul unor fire şi să însufleţeşti o bucată de lemn. Tu nu mai eşti tu, ci acea păpuşă. Pentru mine a fost o bucurie continuă, chiar dacă transpiram, chiar dacă mă dureau degetele, chiar dacă aveam poticneli, pentru că nu ştiu tot limbajul sforilor. Până la urmă am reuşit să-i ajung din urmă pe admirabilii mei colegi”, a povestit Corneliu Jipa.
Muzica şi tehnologia marionetelor sunt semnate de John Lewandowski – director artistic al Teatrului de Păpuși Madcap Productions. A mărturisit astăzi, la Târgovişte, că, în sfârşit, teatrul de păpuşi nu mai este marginalizat, nu mai este văzut ca o formă separată de artă, ci împreună cu celelalte. Cât priveşte muzica live în timpul spectacolului faţă de muzica înregistrată, John Lewandowski spune că este ca şi diferenţa dintre teatru şi film. Când ai muzică live pe scenă, muzicanţii scot în evidenţă reacţiile actorilor, emoţiile publicului, astfel că interpretarea se schimbă cu fiecare spectacol.
„Această relaţie le oferă muzicanților oportunitatea să urmărească acțiunea de pe scenă, actorii păpuşari şi să reacționeze cu ei, să-i susțină emoțional cât timp îşi interpretează rolurile”, explică John Lewandowski.
Directorul Teatrului Tony Bulandra Din Târgovişte – Mihai Constantin Ranin a punctat că spectacolul ce va avea premiera vineri, 26 februarie 2016, de la ora 19:00, este unul pentru adulţi, atât prin calitatea obiectului artistic, cât şi a textului.
„Este un spectacol pe care un copil nu poate să-l înţeleagă, pentru că are suficientă experienţă de viaţă. Este un text foarte frumos, este un spectacol simplu, un spectacol care ne arată că emoţia se naşte din lucruri care sunt foarte la îndemână. Nu avem nevoie nici de fumigene, nici de decor de carton, ca să emoţionăm publicul. Este primul spectacol care scoate teatrul de păpuşi şi marionete din acel con de umbră în care a fost aruncat cu dispreţ de alţi gânditori din România”, a precizat MC Ranin.
PERSONAJE:
Romeo – Daniel Burcea
Julieta – Ana-Maria Caliţă
Lady Capulet – Cristina Dumitra
Capulet – George Simian
Lady Montague – Ana-maria Caliţă
Doica – Daniela Ruxandra Mihai
Preotul – Puiu Jipa
Mercutio – George Simian
Benvolio – Monalisa Toncu
Tybalt – Cristina Dumitra
Vânzătorul de ziare – Monalisa Toncu
Irina Niculescu face parte din generaţia oamenilor de teatru care au pus fundamentele unei noi concepţii asupra păpuşarului profesionist, ca un actor capabil să integreze şi să practice multiple forme de teatru, de la tehnicile tradiţionale la cercetarea modernă în artele spectacolului. A obținut diploma de Master of Fine Artssuma cum laude la Academia de Teatru, Film și Muzică, Universitatea Charles, Praga și și-a dedicat viața profesională teatrului de păpuși. Debutul său profesional a avut loc la Teatrul Țăndărică din București, explorând potențialul păpușii de a transmite emoții, relația dintre actor și păpușă, reunind actori, păpuși, dansatori și muzicieni. Montează spectacole și predă arta mânuirii păpușilor în Europa, SUA, Canada și Taiwan. Este Vicepreședintele UNIMA-Statele Unite ale Americii și membru al Comisiei de Training Profesional UNIMA Internațional.