PRAHOVA: Curtea de Apel l-a trimis pe şeful de la Finanţe Publice Ploieşti după gratii!
Daniel Cristian Petre şeful Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti a fost arestat preventiv, aseară, în dosarul în care este acuzat de luare de mită, după ce Curtea de Apel Ploieşti a admis contestaţia procurorilor DNA faţă de măsura arestului la domiciliu pronunţată săptămâna trecută de Tribunalul Prahova.
Daniel Cristian Petre este acuzat de procurorii DNA de săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită, din perioada în care era director executiv adjunct la Direcţia Economică din cadrul Consiliului Judeţean Prahova cu atribuţii delegate de administrator public şi ulterior director executiv în cadrul Directiei Generale a Finanţelor Publice Prahova.
Astfel, în perioada aprilie – mai 2012, Petre a primit, de la un denunţător, sumele de 20.000 de lei, 10.000 de lei si 20.000 de lei, pentru ca, în calitate de director executiv adjunct la Directia Economica din cadrul CJ Prahova, sa faca demersuri pentru favorizarea unei firme, careia sa i se atribuie o lucrare privind modernizarea unui drum judetean, finantata din fondurile CJ Prahova.
De asemenea, in luna aprilie 2013, inainte de Paste, Daniel Petre, in calitate de director executiv in cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice Prahova, a primit de la acelasi denuntator suma de 10.000 lei, pentru a favoriza aceeasi firma, cu ocazia unui control derulat de catre inspectorii din subordinea sa.