MORENI: „Pro memoria”, eveniment întru cinstirea veteranilor de război şi eroilor căzuţi pe front
Comunitatea morenară şi-a celebrat astăzi, 4 august 2017, veteranii de război şi eroii căzuţi pe fronturile de luptă, în cadrul unui eveniment cu puternică încărcătură emoţională organizat la biblioteca municipală. Cu acest prilej, primarul Constantin Dinu a înmânat distincţii de onoare şi medalii comemorative col. (r) Eugen Lemnaru şi col. (r) Constantin Stuparu, în semn de apreciere pentru curajul, vitejia şi spiritul de sacrificiu dovedite în luptele la care au participat pentru apărarea ţării.
Cei doi veterani de război au rememorat pentru cei prezenţi crâmpeie din experienţa trăită pe front. În cadrul simpozionului a fost vernisată expoziţia de fotografie „Eroii Primului Război Mondial”, ce va fi deschisă publicului spre vizitare până la sfârşitul lunii.
Au rostit alocuţiuni: Constantin Dinu – primarul municipiului Moreni, col. (r) Gheorghe Şerban – preşedintele Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor, filiala Dâmboviţa, lt. col. Marius Niţă – comandantul Centrului Militar Dâmboviţa, col. Marius Dumitru şi prof. Ion Stoica. Au mai fost prezenţi: Dorina Radu – şeful Cercului Militar Dâmboviţa, col. Ion Toma – preşedintele Asociaţiei Culturl Eroilor, subfiliala Moreni, col. Valentin Sandu, col. Dumitru Iov şi col. Cristian Marin, reprezentanţi ai Jandarmeriei, instituţiilor de învăţământ şi Clublului Copiilor, elevi şi cetăţeni.
Evenimentul „Pro memoria” s-a încheiat cu o slujbă de pomenire a morenarilor căzuţi în Primul Război Mondial, oficiată de preot Claudiu Șerban la Monumentul Eroilor din scuarul de pe strada A.I. Cuza și cu depunerea unei coroane de flori.