MONA NICOLICI: Meseriaşii sunt cei care pot construi brandul de ţară al României 

Am simţit, participând la activităţile din „Tabăra Meseriaşilor” din Ţara lui Andrei, că acest proiect iniţiat de OMV Petrom este, de fapt, o şcoală ce se bazează pe creativitate, iar pe copii i-am văzut extraordinar de entuziaşti. „Tabăra Meseriaşilor” este cu adevărat un loc unde elevii au învăţat să lucreze în echipă, au căpătat abilităţi de comunicare, au aflat de la profesioniştii ce le-au fost mentori ce înseamnă de fapt meseria lor… Am discutat despre această oportunitate oferită elevilor din şcolile profesionale cu Mona Nicolici – Manager Sustenabilitate OMV Petrom.

Reporter: Aţi păstrat legătura cu copiii care au venit în Tabăra din Ţara lui Andrei, i-aţi revăzut peste ani, cum au evoluat?

Mona Nicolici: Am întâlnit aproape 4.000 de copii, în 8 ani de zile. Sigur nu mi-i amintesc pe toţi, dar au rămas în mintea mea foarte mulţi copii care au fost altfel, care au avut o situaţie diferită. De fapt, foarte mulţi copii care au trecut prin Tabără au poveşti tulburătoare sau au personalităţi foarte frumoase. Spre exemplu, în următoarea serie, va veni unul dintre copiii care au fost în Tabără acum câţiva ani, un copil cu care am păstrat legătura, un copil care a crescut extraordinar de mult, a devenit deja un mare lider în oraşul lui, în şcoala lui şi face nişte lucruri fantastice. Cu siguranţă, Tabăra l-a influenţat pozitiv. În primul rând, face voluntariat naţional şi internaţional. În al doilea rând, este lider în diverse organizaţii şi asociaţii, în condiţiile în care, atunci când a venit în Tabără, profesorii lui nu ar fi dat prea mulţi bani pe el. Dar, într-un mediu creativ, într-un mediu lipsit de constrângeri, copilul se manifestă şi se dezvoltă altfel. Din acest motiv, noi, totdeauna, am ţinut cumva în această Tabără profesorii separat de copii. Pe profesori i-am învăţat nişte lucruri şi pe copii i-am lăsat pe mâna altor lideri, altor mentori. Imediat, s-au deschis, au înflorit şi au fost o surpriză inclusiv pentru profesori. A fost cu aha-uri la sfârşit, cu „nu credeam că poate să facă aşa ceva”. Atunci când profesorii erau la lucru cu copiii, se întâmpla de foarte multe ori ca profesorul să spună „nu vorbeşte ăla, vorbeşte ăla, tu nu poţi să faci asta”… Acesta este un lucru care pe copii îi opreşte din evoluţie. D’asta spun că au fost surprize foarte mari şi copiii au plecat de aici cu decizii de viaţă importante. Au fost copii care au hotărât că vor să facă altă meserie, că sunt buni pentru altceva sau şi-au descoperit un talent pe care l-au dus mai departe, au căpătat aici, în Tabără, curajul de a-l duce mai departe.

Reporter: Credeţi că ar trebui un pic mai multă libertate şi la nivelul şcolii, pentru ca elevii să se poată dezvolta cu adevărat?

Mona Nicolici: Libertatea este un lucru care se înţelege greu. Eu cred că ar trebui să existe o altfel de şcoală a profesorilor, o şcoală care să conţină foarte multă creativitate, comunicare, psihologie a copilului. Îmi pare rău să o spun, dar profesorii din România nu înţeleg psihologia copilului, nu o studiază, nu mai au elemente de pedagogie. Sigur, există şi profesori care ştiu toate lucrurile astea. Totuşi, cei mai mulţi profesori consideră că a le preda copiilor la şcoală noţiunile, cine ştie dacă le vor fi sau nu folositoare, este suficient. Nu se gândesc că este important să-şi creeze mai întâi o relaţie cu elevul. Este aproape de neacceptat pentru foarte mulţi că trebuie să intre într-o relaţie cu copilul. Mie acest lucru mi se pare esenţial, pentru că încrederea este elementul cel mai important pe care noi toţi trebuie să-l avem. Dacă reuşeşti să construieşti încredere între profesor şi elev, apoi profesorul devine exemplu pentru elev, iar acesta îi va spune lucruri, va avea curajul să ceară, să întrebe… Din păcate, copiii noştri nu au curajul să spună „Nu ştiu, puteţi să-mi explicaţi?”. Mi-aş dori ca, odată întorşi la şcoală, după ce în Tabără au învăţat să fie altfel, copiii să aibă curajul să pună întrebări, iar profesorii să considere acest lucru normal şi vor avea răbdarea să le răspundă.

Reporter: Iniţiativa OMV Petrom de a se implica în educaţia copiilor mi se pare extraordinară şi mă miră că nu este extinsă…

Mona Nicolici: Aceasta a fost şi dilema noastră, iar anul trecut, fiindcă am avut senzaţia că ceea ce facem noi este ca o picătură într-un ocean, am construit România Meseriaşă, pe care am dus-o în faţa autorităţilor, am prezentat-o tuturor. România Meseriaşă are mai multe proiecte, dar are şi un demers de advocacy, de lobby, de a schimba sistemul de învăţământ profesional din România, de la curriculă şi nivelul profesorilor, la faptul că angajatorul ar trebui să vină şi să dea acel conţinut de materie fără de care elevul iese din şcoală absolut nepregătit pentru piaţa muncii. Copiii aceştia învăţau după cărţi vechi de o sută de ani. Ne-am străduit să facem manuale pentru ei, adaptate la nivelul industriei din acest moment. Nimeni nu se preocupa de chestia asta, în domeniul nostru cel puţin. Sunt şi alţi angajatori care au început să se implice, dar este greu să mişti sistemul. Este o teamă foarte mare că le luăm ceva.

Noi ne dorim să avem angajaţi profesionişti, cu un sistem de cunoştinţe corect măcar, cu o atitudine onestă, angajaţi care să nu-ţi fugă de la muncă, care să înţeleagă cât este de frumoasă meseria lor. Asta este ceea ce ne dorim, să ducem Tabăra Meseriaşilor la nivel naţional. Acum este un proiect-pilot. Noi am descoperit extraordinar de multe lucruri făcând Tabăra Meseriaşilor. Aşa am ajuns să facem studii naţionale, să vedem dacă ceea ce am descoperit noi aici este valabil la nivelul întregii ţări. D’aia am intrat în acest demers de advocacy, d’aia vrem să adunăm angajatorii în jurul nostru şi să avem o singură voce şi astfel să fim ascultaţi. D’aia suntem acum într-un studiu aprofundat despre cum se poate construi un sistem educaţional eficient, un sistem adaptat nevoilor României, adaptat nevoilor pieţei din România. Dar, pentru acest lucru avem nevoie de mulţi. Avem nevoie de Ministerul Economiei, de Ministerul Muncii, de un ministru al Educaţiei care să stea şi el măcar un an de zile într-un post…

Reporter: Aşa a început şi Programul „Fiecare copil în grădiniţă”, ca un proiect-pilot al unei asociaţii şi, iată, a fost acum extins la nivel naţional. Cu alte cuvinte, se poate ca şi „România Meseriaşă” să fie fie implementată în toată ţara.

Mona Nicolici: Da, evident că se poate. Doar că, până acum, nimeni nu s-a interesat în mod real de astfel de proiecte care vin dinspre societatea civilă, dinspre companii. A fost ceva de genul „ce bine e că bagă banii în educaţie, în sănătate”, dar nimeni nu s-a gândit să vadă dacă vor putea folosi rezultatele acestor proiecte într-un mod strategic. În fapt, nici România nu are o strategie pe termen mediu şi lung, să ştii cum poţi să contribui la obiectivele unei naţiuni, însă nu ne lăsăm. Dacă tot am pornit pe drumul acesta, încercăm să le facem noi, să construim o strategie împreună cu ei. O să fie un demers lung, dar bun.

Reporter: Cum au decurs discuţiile cu autorităţile?

Mona Nicolici: A fost greu. Este dificil să-i faci să înţeleagă că nu vrei să le iei ceva, însă, dacă întâlneşti oameni potriviţi, lucrurile se mişcă. Şi sunt, şi în Guvern, şi în ministere, oameni extraordinar de deschişi, care înţeleg că, fără toate părţile interesate într-un demers, lucrurile nu au cum să funcţioneze, adică nu poţi să şi centrezi, să dai şi gol. Este imposibil. Am găsit deschidere inclusiv la nivel prezidenţial, unde este o echipă tânără şi foarte deschisă, care îşi doreşte să schimbe lucrurile. Chiar şi la nivel de minister. Apoi, dacă nu te laşi, reuşeşti să-i faci pe oameni să înţeleagă că eşti de bună credinţă.

Am mers mai departe de interesul nostru ca şi angajator. Este chiar un demers de responsabilitate socială, pentru că noi nu pregătim doar petrolişti, ci şi mecanici, electricieni, constructori sau meseriaşi în turism şi alimentaţie publică. Toate acestea sunt specializări de care România are nevoie, nu le-am ales întâmplător. Am mers şi am văzut unde este nevoia cea mai mare. După „România Meseriaşă”, a venit „România Educată” a preşedintelui Iohannes şi acum a venit „România Competitivă” a premierului Cioloş în care există şi această dimensiune de educaţie şi noi vom fi acolo. Doamne ajută să avem o României competitivă pentru că, în fapt, de aici trebuie plecat. Competitivitate în toate domeniile.

Reporter: Părinţii şi-au format o idee preconcepută, că ar fi ceva ruşinos să-şi trimită copilul la o şcoală profesională. Ce sfat le daţi?

Mona Nicolici: Este greu să le dai un sfat, pentru că au dreptate. Suntem într-un cerc vicios. Evident, în momentul acesta, şcoala profesională adună doar copiii cu rezultate foarte slabe. Apoi, există percepţia că, în şcolile profesionale şi chiar în liceele tehnologice, sunt profesori de un nivel scăzut. Din studiile noastre, am aflat, de asemenea, că românii nu-i respectă pe meseriaşi, deşi au nevoie de ei. Am mai remarcat că nici meseriaşul nu-şi respectă munca, din moment ce nu şi-ar trimite copilul să facă o meserie. Suntem într-o situaţie proastă din toate punctele de vedere.

Dacă toate lucrurile ar începe să funcţioneze corect, meseriaşii ar putea să aducă o valoare economică enormă României. Eu cred sincer că meseriaşii pot construi brandul de ţară, atâta vreme cât meseriaşi de-ai noştri pleacă în Spania, în Italia şi construiesc clădiri fantastice şi sunt lăudaţi pentru profesionalismul şi seriozitatea lor. Din păcate, în ţară le este ruşine să spună ce fac. În ţară nu respectăm legile, facem lucrurile de mântuială. Este uşor să construim fără să protejăm mediul, este uşor să intrăm cu maşinile în şantier şi să ieşim cu ele pline de noroi pe stradă, pentru că aşa este în România… Nu te amendează nimeni.

Există multe lucruri de schimbat şi cred că totul ţine de respectul faţă de noi, ca naţie, şi de dorinţa noastră de a ne schimba. Revenind la întrebare, le-aş spune părinţilor să îşi întrebe copilul ce îşi doreşte, care este lucru pentru care s-ar trezi la 7 de dimineaţă să meargă să muncească. Ăsta este cel mai important lucru în viaţă pentru oricine. Dacă nu faci munca cu pasiune, dacă nu-ţi doreşti să fii cel mai bun în branşa ta, atunci ai o problemă. Părinţii trebuie, aşadar, să stea de vorbă cu copiii lor, să afle care este meseria care ar putea să-i facă fericiţi şi să-i sprijine să fie cei mai buni.