MIŞU PĂUN, REŢINUT PENTRU VIOLARE DE DOMICILIU! Avocatul-revoluţionar a pătruns fără drept în locuinţa şefului PNŢCD Dâmboviţa

Virgil Gabriel (Mişu) Păun, unul dintre membrii fondatori ai Partidului National Taranesc, revolutionar inversunat si contestatar dur al celor care au capatat statutul de luptator fara ca acestia sa miste un pai, a fost retinut pentru 24 de ore de catre politisti. Se pare ca in sarcina avocatului taranist Virgil Paun s-a retinut savarsirea infractiunii de violare de domiciliu. Acesta ar mai fi acuzat si de faptul ca ar fi sustras anumite documente din sediul ITM Dambovita.
Misu Paun a fost reclamat de un cetatean ca, in data de 22 decembrie, chiar in ziua comemorarii Revolutiei din Decembrie 89, in jurul orei 16:00, impreuna cu un tovaras ar fi patruns in locuinta lui C.I,, de 58 de ani, din Targoviste, sef al filialei PNTCD Dambovita.
Este deja cunoscut incidentul nedorit petrecut in aceeasi zi de 22 decembrie cand Virgil Paun, imbracat in tinuta militara, a provocat scandal de fata cu autoritatile prezente la depunerile de coroane la Monumentul Eroilor Revoluţiei.
Misu s-a repezit la un revolutionar pe care il contesta, i-a facut vant, dupa care l-a lovit cu piciorul in spate. Imediat a fost incadrat de jandarmi si tarat mai in spate. Virgil Paun i-a acuzat pe reprezentantii armatei ca au tras in popor in decembrie 1989. Povestea se repeta in fiecare an…

















