Știri, Muntenia-Sud, România|joi, septembrie 10, 2026
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » MESAJ: Lacrimile icoanei părintelui Arsenie Boca prevestesc un război!

MESAJ: Lacrimile icoanei părintelui Arsenie Boca prevestesc un război! 

Icoana lui Arsenie Boca, adusă de un dreptcredincios de la Mănăstirea Prislop tocmai în satul Puşcaşi din judeţul Vaslui şi aşezată la loc de cinste, într-o troiţă, a plâns cu lacrimi de sânge. Georgeta Florea, vizionara din Drajna de Sus – Prahova, ne spune că acesta este un mare semn pe care Dumnezeu, prin sfântul Ardealului, părintele Arsenie Boca, ni-l transmite nouă, românilor, să ne pregătească pentru ceea ce urmează. Şi nu vin peste noi tocmai evenimente fericite!

Georgeta Florea, cunoscută pentru comunicările sale cu îngerii şi revelaţiile pe care ni le-a împărtăşit, despre ţara noastră şi despre viitor, este convinsă că lacrimile de sânge ale icoanei din Moldova ar trebui să ne pună pe gânduri, să ne determine să devenim mai buni, mai drepţi, adevăraţi creştini.

Vizionara ne-a mărturisit un fapt cutremurător. Prin aceea zonă unde a plâns chipul lui Arsenie Boca, „fraţii noştri de la Răsărit” vor năvăli în România! Crede Georgeta Florea că nu mai este mult până atunci. Nu ştie cu exactitate ziua în care se va porni războiul creştin – „Cernelea”, ce va aduce suferinţă şi multă vărsare de sânge. Ne mai dezvăluie Georgeta Florea că, în momentul în care ruşii vor intra în România, prin Moldova, în acelaşi timp, în vest, ungurii vor cotropi Ardealul, iar în sud, bulgarii ne vor ocupa două-trei judeţe.

georgeta florea ok

„Este prima icoană din lume care plânge cu lacrimi de sânge. Nu este vorba de o făcătură, cum spun unii. Este un semn divin şi trebuie tratat ca atare. Nu mai poate nimeni să speculeze pe seama acestei minuni, că e din cauza vopselei, că a curs, că s-a dizolvat din cauza mediului, a umezelii de pe pânză, condes şi câte şi mai câte. Este o simplă litografie, o fotografie a părintelui Arsenie Boca, adusă de un om credincios de la Prislop, iar lacrimile au fost reale, trebuie să ţinem cont de lucrul acesta. Dumnezeu vrea să ne îndreptăm, să fim credincioşi, să sporească în noi dorinţa de dreptate”, afirmă Georgeta Florea.

I s-a comunicat şi amănunte despre perimetrul unde a fost construită troiţa de către omul în al cărui trup, spune Georgeta Florea, mai există lumină divină.

„Este un loc binecuvântat. Ar fi fost bun de construit o biserică. Icoana lui Arsenie Boca aşezată în acea troiţă a făcut să se producă minunea, să plângă cu lacrimă de sânge, să ne avertizeze că ne aşteaptă clipe dificile”, a adăugat Georgeta Florea.

Celor care nu cred în părintele Arsenie Boca şi în sfinţenia sa, Georgeta Florea le spune simplu că el, chiar dacă nu este recunoscut de biserică, la Dumnezeu este sfânt şi are un loc aparte între cei aleşi.

View My Stats