Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, aprilie 19, 2025
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » MĂSURĂ: Cote de impozitare diferenţiate pentru microîntreprinderi, din 1 ianuarie 2016

MĂSURĂ: Cote de impozitare diferenţiate pentru microîntreprinderi, din 1 ianuarie 2016 

Începând cu 1 ianuarie 2016, vor intra în vigoare noi măsuri fiscale pentru stimularea investiţiilor şi crearea de noi locuri de muncă. Potrivit ordonaţei de urgenţă adoptată astăzi de Guvern, se va extinde aplicarea cotei reduse de TVA de 9% și pentru livrarea apei potabile și a apei pentru irigații în agricultură. De asemenea, s-a decis reducerea cotei de impozitare de la 16% la 5%, aplicabilă dividendelor distribuite persoanelor române, fizice și juridice, precum și dividendelor obținute, din România, de persoane nerezidente.

O altă măsură inclusă în Ordonanța de Urgență se referă la impozitarea microîntreprinderilor și vizează două aspecte. Se majorează plafonul de încadrare în categoria ”microîntreprindere” de la 65.000 euro la 100.000 euro cifră de afaceri pe an fiscal. Totodată, se introduce un sistem de cote de impozitare diferențiate, în funcție de numărul de salariați, între 1% și 3%, după cum urmează:
a) 1% pentru microîntreprinderile care au peste 2 salariați, inclusiv;
b) 2% pentru microîntreprinderile care au un salariat;
c) 3% pentru microîntreprinderile care nu au salariați.

Actul normativ adoptat de Guvern include și alte prevederi, între care menționăm:

 Extinderea categoriei persoanelor juridice române care nu datorează impozit pe profit pentru veniturile obținute și utilizate potrivit reglementărilor legale în domeniul educației naționale. În această categorie vor intra, potrivit acestui act normativ, și unitățile de învățământ particular preuniversitar;

 Exceptarea de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate a persoanelor fizice care dețin o asigurare pentru boală și maternitate pe teritoriul unui stat cu care România aplică un acord bilateral de securitate socială cu prevederi pentru asigurarea de boală-maternitate;

 Prelungirea cu o lună, respectiv până la 31 martie 2016, a termenului pentru depunerea următoarelor documente:
– declarațiile privind clădirile proprietatea persoanelor fizice sau juridice cu destinație nerezidențială sau mixtă;
– declarațiile privind mijloacele de transport radiate din circulație;
– justificările eliberate în anul 2015 privind scutirile sau reducerile de la plata impozitului pe clădiri, terenuri sau mijloace de transport, în cazul persoanelor îndreptățite.

 Introducerea reglementării potrivit căreia în cazul înmatriculării sau înregistrării unui mijloc de transport în cursul anului, proprietarul are obligația să depună o declarație la organul fiscal local în termen de 30 de zile de la data dobândirii.

View My Stats