Știri, Muntenia-Sud, România|luni, septembrie 9, 2024
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » ŞI-A BĂTUT CU RANGA PRIETENUL DE BĂUTURĂ! Victima nu vrea să depună plângere, deşi rănile i-au înfiorat şi pe medici

ŞI-A BĂTUT CU RANGA PRIETENUL DE BĂUTURĂ! Victima nu vrea să depună plângere, deşi rănile i-au înfiorat şi pe medici 

Un bărbat din Şelaru a avut noroc cu carul dacă ținem cont de rănile pe care le avea pe tot corpul în momentul când a fost adus la Spitalul din Găești.

Inventarierea leziunilor i-a înfiorat pe medici. Fracturi la ambele brațe și la coaste, dinții rupți, traumatism cranian înfundat, hemoragie și lista ar putea continua.

Avram Radu Viorel arăta de parcă fusese tocat bucată cu bucată. Nu mai era capabil să scoată două vorbe, fie din cauza rănilor, fie din cauza băuturii pe care o consumased in belșug.

Cadrele medicale au alertat imediat Poliția și au decis să-l transfere la Spitalul Judeţean de Urgență din Târgoviște. Oamenii legii l-au descoperit rapid pe cel care îl tăbăcise cu o rangă pe Avram Radu Viorel.

Bătăușul are 37 de ani si este din Găești.   Scena bătăii soră cu moartea s-a consumat se pare pe un câmp de la marginea Găeștiului.

Avram Radu Viorel era prieten cu agresorul sau. Îl ajuta la treburi prin gospodărie și apoi mai trăgeau câte o băută.

Ieri, plecaseră în căutare de fier vechi. Au băut bine, apoi s-au luat la ceartă. Agresorul, înfuriat la culme, a pus mâna pe o rangă, cu gând să-și pălească tovarășul în cap. Avram a dus mâinile la cap încercând să se ferească, de aici fracturile la brațe.

Aflat la spital, bărbatul din Şelaru nu vrea să depună plângere împotriva agresorului său. Poliția își face în continuare treaba. Acum se așteaptă raportul medicului legist. În funcție de concluziile acestuia, batausul va afla dacă intră la pârnaie sau nu.

View My Stats