Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, aprilie 30, 2025
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » La furat de fier vechi cu… caravana

La furat de fier vechi cu… caravana 

Sustragerile de materiale feroase s-au înmulţit în aceste zile de iarnă. Oamenii fără surse de venit cred că în acest mod pot face rost de ceva bani pentru ale gurii. Jandarmii sunt însă vigilenţi şi, de cele mai multe ori, reuşesc să le dejoace planurile infracţionale.

În ziua de Bobotează, patrula care acţiona în zona Bucşani-Adânca a prins opt persoane care transportau cu trei atelaje hipo mai multe cutii din metal şi şase saci din rafie încărcaţi cu fier vechi.

Jandarmii au stabilit că cei opt, femei şi bărbaţi, dăduseră atacul într-o societate comercială din zonă, de unde au sustras 300 de kg şi 65 de cutii din tablă (condensatori în plăci uzaţi) în greutate de aproximativ 1400 de kg, pe care vroiau să le valorifice printr-un centru de colectare.

Sunt acum cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

View My Stats