ISTORIE: 123 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Rurale
Data de 1 septembrie marchează în istoria României momentul înfiinţării Jandarmeriei Rurale, instituţie care s-a dovedit a fi deosebit de utilă pentru securitatea statului. Acest „corp de pază şi ordine cu caracter militarizat” a apărut în urmă cu 123 de ani, meritul revenind guvernului conservator condus de Lascăr Catargiu.
Caracterul militar a oferit Jandarmeriei Rurale o unanimă recunoaştere, iar prin integritate, cinste, omenie şi solicitudine, jandarmul a devenit unul dintre cei mai respectaţi membri ai comunităţii, alături de preot, învăţător şi primar. Pregătirea continuă, modul de acţiune şi, uneori, sacrificiul suprem, l-au făcut iubit şi apreciat.
La încadrarea în Jandarmeria rurală, jandarmii, indiferent de grad, erau obligaţi să depună următorul jurământ: „Jur credinţă M.S. Regelui, de a ne supune capilor mei, în tot ceea ce privesc serviciul la care sunt chemat şi de a întrebuinţa în exerciţiul funcţiunii mele puterea ce îmi este dată numai pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice şi îndeplinirea legilor”.
De la înfiinţare şi până în anul 1949 când a fost desfiinţată, instituţia Jandarmeriei Rurale a cunoscut transformări şi evoluţii, dar, în esenţă, a răspuns necesităţilor societăţii de a avea o forţă de poliţie în mediul rural.
Până în anul 1998, ziua de 1 septembrie marca şi Ziua Jandarmeriei Române. Odată cu intrarea în vigoare a Legii de organizare şi funcţionare a Jandarmeriei, Ziua Armei se sărbătoreşte la 3 Aprilie, fiind momentul care marchează promulgarea primului act de înfiinţare a corpului de jandarmi pe teritoriul României „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi” (anul 1850).