INEDIT: „Crizantema de Aur” 2015, prezentatorii au încântat publicul prin muzică şi dans
A trecut şi cea de-a doua seară a „Crizantemei de Aur”. Public mai mult, interesat de romanţă, şi concurenţi decişi să câştige. Ca şi în seara precedentă, cei doi prezentatori, actorii Miruna Ionescu şi Silviu Biriş, au ţinut scena fierbinte, îmbinând rolul de amfitrioni ai Crizantemei cu acela de interpreti de înaltă clasă.
În sală, aplauzele spectatorilor au fost puternice, semn clar că le-a plăcut prestaţia interpreţilor. S-a auzit chiar şi exclamaţia „bravo”, după ce târgovişteanca Cristina Mihaela Dan şi-a încheiat repertoriul.
În pauza dinaintea recitalurilor serii, în foaierul Teatrului Tony Bulandra, s-a consumat lansarea cărţilor „Titel Popovici, album de amintiri” – de Octavian Ursulescu şi „Jolt Kerestely, o viaţă pentru cântec” – de Oana Georgescu.
Ina Cristea, Bogdan Hrestic, Mioara Manea Arvunescu, Carmen Rădulescu şi Florin Georgescu, invitaţii serii, i-au vrăjit pe spectatori cu muzica lor. Ca de fiecare dată, tenorul de la Pietroşiţa a dat un adevărat spectacol, plin de emoţie şi sensibilitate.
Prezentatorul părţii de recital a fost Octavian Ursulescu.