Știri, Muntenia-Sud, România|joi, mai 15, 2025
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Giurgiu » GIURGIU: Efectul #COLECTIV! Petrecere ilegală, oprită după un apel la 112

GIURGIU: Efectul #COLECTIV! Petrecere ilegală, oprită după un apel la 112 

Noaptea trecută, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu a închis, chiar în timpul unei petreceri organizată cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, un local care funcţiona ilegal în localitatea Căscioarele. Sesizarea a fost primită la 112. Apelantul solicita intervenţia SMURD pentru acordarea de îngrijiri medicale urmare unor intoxicaţii cu fum. De asemenea, a susţinut că participanţii la petrecere s-au bulucit să iasă din local pe o singură uşă.

La faţa locului, echipajele medicale au constatat că nu sunt victime şi nici persoane intoxicate, iar apelul a avut de fapt scopul de a sesiza autorităţile cu privire la funcţionarea ilegală a localului respectiv şi pericolul la care erau expuse cele 150 de persoane din interior. De altfel, inspectorii de prevenire din cadrul ISU au constatat că nu existau stingătoare de incendiu, iluminat de siguranţă şi nici instalaţie de detecţie sau stingere a incendiilor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Giurgiu, cpt. Cristian Virag, s-a dispus evacuarea participanţilor la petrecere, cu aplicarea sigiliului pe uşa de acces în local, iar administratorul societăţii în cauză a fost sancţionat contravenţional cu o amendă în sumă de 30.000 lei (300 milioane lei vechi).

View My Stats