Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, ianuarie 15, 2025
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » FOTO: Credinţă, cultură şi recunoştinţă la „Zilele Cetăţii Târgovişte” 2017

FOTO: Credinţă, cultură şi recunoştinţă la „Zilele Cetăţii Târgovişte” 2017 

A devenit tradiţie ca, de „Zilele Cetăţii Târgovişte”, după slujba de Sfânta Maria oficiată la biserica mitropolitană, să se pornească în procesiune până la Curtea Domnească, icoana Maicii Domnului fiind scoasă din lăcaşul de închinăciune şi purtată pe braţe de preoţi pe străzile oraşului.

sedinta solemna CLM 8Lângă ÎPS Nifon Mihăiţă, arhiepiscop şi mitropolit al Târgoviştei, s-au aflat şefii administraţiei publice locale şi judeţene, deputaţii şi senatorii de Dâmboviţa, directorii instituţiilor deconcentrate şi numeroşi cetăţeni. Procesiunea s-a încheiat în faţa Bisericii Domneşti, unde ÎPS Nifon le-a vorbit celor de faţă despre însemnătatea zilei de 8 septembrie, despre istoria locurilor şi despre credinţa străbună.

sedinta solemna CLM 9

După consumarea acestui moment de mare încărcătură emoţională, cei prezenţi, vegheaţi simbolic de tineri ostaşi, aduşi parcă din vremurile de demult, au intrat în fosta Sală a Tronului, unde s-a desfăşurat şedinţa festivă a Consiliului Local Municipal. Alături de primarul Cristian Daniel Stan, de consilierii locali şi cei doi viceprimari – Monica Ilie şi Cătălin Rădulescu, s-au aflat IPS Nifon, Alexandru Oprea – preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, senatorii Adrian Ţuţuianu şi Titus Corlăţean, deputaţii Oana Vlăducă, Carmen Holban, Corneliu Ştefan (PSD) şi Dumitru Lupescu (USR) şi foştii edili Gabriel Boriga şi Ciprian Prisăcaru. Au mai fost prezenţi consilieri judeţeni, oameni de cultură, invitaţi din străinătate şi şefii unor instituţii publice.

sedinta solemna CLM 10

În cuvântul de deschidere, primarul Cristian Daniel Stan a făcut o trecere în revistă a invitaţilor, apoi s-a referit la importanţa evenimentului cultural organizat la Târgovişte.

„Îmi doresc ca aceste zile să însemne mai mult decât o petrecere în aer liber. Îmi doresc să ne bucure locul acesta sfânt. Să fim recunoscători istoriei care ne-a aşezat lângă aceste ziduri monumentale. Să fim mândri că avem rădăcini atât de adânci şi să le onorăm cu propriul nostru comportament”, a spus Daniel Cristian Stan.

IPS Nifon şi-a arătat admiraţia pentru faptul că, de ani buni, se respectă această tradiţie, ca, de Sfânta Maria – ocrotitoarea Târgoviştei, şedinţa solemnă a Consiliului Local să se ţină în Sala Tronului de la Curtea Domnească. A mai vorbit IPS Nifon despre contribuţia Târgoviştei la centenarul de anul viitor, când sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire, contribuţie reprezentată de credinţă, limbă şi cultură.

sedinta solemna CLM 1

Senatorul Adrian Ţuţuianu, preşedintele PSD Dâmboviţa, şi-a arătat mulţumirea pentru organizarea ireproşabilă a acestor zile de sărbătoare.

„Sunt mândru că Târgoviştea a devenit un spaţiu urban veritabil, care păstrează istoria noastră autentică şi care poate oricând să intre în competiţie cu orice oraş din România”, a declarat Adrian Ţuţuianu.

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, a insistat pe faptul că „indiferent de încercările timpului, Târgovişte, fostă reşedinţă domnească şi capitală a Ţării Româneşti, va rămâne simbolul unei civilizaţii şi culturi mereu pregătite să-şi apere statutul, identitatea, apartenenţa”.

Înainte de a trece la acordarea titlurilor de cetăţeni de onoare ai municipiului Târgovişte, au mai luat cuvântul reprezentanţii oraşelor Corbetta din Italia, Târgovişhte din Bulgaria şi Căuşeni din Republica Moldova. Oaspeţii au mulţumit pentru primirile făcute, i-au felicitat pe edili pentru manifestările organizate şi le-au urat târgoviştenilor un călduros „La mulţi ani”!

sedinta solemna CLM 5

Diploma de cetăţean de onoare post mortem al municipiului Târgovişte a fost acordată omului de afaceri Niculae Ciupercă, dispărut dintre noi, brusc, nemeritat, în urma unui atac de cord. Titlul pentru merite deosebite în slujba comunităţii a fost primit de fiul acestuia, Ştefănuţ.

Tenorul Florin Georgescu a fost premiat de autorităţile târgoviştene cu titlul de cetăţean de onoare, pentru întreaga sa activitate artistică. Emoţionat, maestrul Georgescu a mulţumit primarului Cristian Daniel Stan pentru distincţia acordată şi a spus că s-a întors acasă, în Dâmboviţa, mânat de dor.

„Mi-a fost dor de foşnetul de pădure, de susurul izvoarelor, de gustul murelor. Mi-a fost dor de colindătorii care îmi vesteau sosirea anului nou”. Artistul liric a mulţumit senatorului Adrian Ţuţuianu pentru faptul că l-a sprijinit şi încurajat să se implice amplu în activitatea cuturală din Târgovişte.

sedinta solemna CLM 6În ultima parte a şedinţei festive, au fost lansate două lucrări monumentale: „Istoria Târgoviştei”, ediţie revizuită şi adăugită, coordonată de freneticul şi neobositul om de cultură George Coandă şi „Târgovişte – Orele astrale ale cetăţii”, scrisă de Victor Petrescu şi Mihail Stan.

sedinta solemna CLM 7sedinta solemna CLM 3 sedinta solemna CLM 4

View My Stats