Focuri păgâne de Sfântul Andrei
Suntem cu toţii martorii unei imense duplicităţi: pe de-o parte, cifrele şi statisticile bombastice vehiculate de către cei ce ar vrea să ne facă să credem într-o dezvoltare uluitoare a României, campioană auto-declarată a Uniunii Europene la acest capitol; pe de altă parte, însă, dacă ne referim la preţurile pe care le plăteam mai ieri, avem toate motivele să ne cam îndoim de temeinicia şi onestitatea declaraţiilor sforăitoare.
Este suficient să ne amintim că, în urmă cu două luni, cumpăram un litrul de motorină cu doar 4,50 lei, faţă de 5,26 cât l-am plătit ieri, că un ou se vindea cu 50 – 60 de bani, iar azi costă un leu, că acelaşi pachet de unt de bună calitate costa aproape 9 lei, iar ieri l-am cumpărat cu aproape 15 lei – şi lista este dezolant de lungă, iar fiecare dintre noi o poate completa din experienţa proprie. Traiul este din ce in ce mai scump.
Este limpede pentru oricine că ceea ce contează este doar puterea de cumpărare, respectiv ceea ce poate dobândi fiecare dintre noi cu banii, mai mulţi ori mai putini, pe care-i câştigăm. Nu cifrele si nici statisticile. Cu ele nu cumpărăm nimic.
Contrar afirmaţiilor triumfaliste, trebuie să recunoaştem cinstit că România reală se confruntă cu Sărăcia lucie şi, pe cale de consecinţă directă, este imperativ necesar ca într-o astfel de situaţie să luăm, fiecare dintre noi, orice măsură utilă, cât de mică, pentru ca semenii noştri să poată redeveni… oameni. Nu doar nişte biete fiinţe cu aparenţă umanoidă ce abia-şi duc zilele amare, adeseori înfometate şi înfrigurate.
Ieri, 30 noiembrie 2017, zi nelucrătoare, declarată Sărbătoare în România post-decembristă tocmai pentru a putea celebra aşa cum se cuvine creştinizarea acestui popor de către Sfântul Apostol Andrei – iar a fi creştin, în opinia multora dintre noi, nu înseamnă neapărat a fi habotnic, ci a adera necondiţionat la morala creştină, a ne comporta, fiecare dintre noi, la rândul nostru, precum Bunul nostru Dumnezeu, ca nişte buni şi iubitori, nicidecum nepăsători, de oameni – reveneam de la Pucioasa, unde aprinsesem o lumânare la mormântul unui foarte drag prieten şi confrate, avocatul Andrei „Lulu” Vlad. În timp ce aleşii neamului de toate categoriile se întreceau în felicitări şi urări, am avut nefericirea să fiu martorul direct dar neputincios al risipei, al neomeniei, al batjocorii şi dispreţului absolut faţă de cei bătuţi de soartă…
Am văzut cu consternare cum pe partea stângă a şoselei, într-o largă porţiune în pantă abruptă, unde fusese tăiat un trup de pădure doar pentru trunchiurile copacilor (să nu ne mirăm când terenul defrişat va aluneca, fiindcă sigur se va întâmpla acest lucru), erau arse crăcile rezultate – o cantitate absolut impresionantă de lemn de foc, ce ar fi permis multor zeci de familii de oameni săraci din zonă să treacă iarna, dacă le-ar fi fost date, era astfel risipită… Mă întreb, alături de cititori: Ce făceau Autorităţile? Unde erau vajnicii gardieni ai mediului? Dar cei ai silviculturii? Ori aleşii locali? Ruşine!
Autohtoni şi străini, ne-aţi tăiat codrii, fala şi bogăţia poporului, nu a tagmei voastre, a jefuitorilor! Acum ardeţi cu fum gros lemnele nefolositoare vouă, înavuţiţilor! Cu ele s-ar fi încălzit atâţia şi atâţia oameni nevoiaşi, tineri, bătrâni şi copii. Păgânilor! Unde-i iubirea de aproape, păgânilor? Este necesară re-creştinizarea acestui popor? Văzând atâta samavolnicie sunt tentat să răspund: DA. Revino, Sfinte Andrei, te rog…
Avocat Vladimir Ţunţi Ştefănescu
