Doi minori din Pucioasa făceau bani furând bateriile de pe maşini
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Pucioasa au efectuat un număr de 3 percheziţii domiciliare la adresele numiţilor C.G., de 16 ani şi I.I., de 16 ani, ambii din oraşul Pucioasa, suspectaţi de comiterea mai multor furturi de pe raza oraşului, ocazie cu care la domiciliile acestora au fost descoperite mai multe baterii auto, sustrase de la autoturisme Dacia 1310, parcate pe raza oraşului.
Cu ocazia cercetărilor efectuate, celor doi le-a fost probată săvârşirea altor 6 fapte de furt, fapte ce nu au fost sesizate până în prezent organelor de poliţie.
În urma probatoriului administrat, Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa a confirmat începerea urmăririi penale, faţă de cei doi fiind dispusă măsura reţinerii pe bază de ordonanaţă pentru 24 de ore.
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a acestora.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, fiind restituit părţilor vătămate.
Sursa: IPJ Dâmboviţa