DIRECȚIA SILVICĂ DÂMBOVIȚA PUNE PE PICIOARE PĂSTRĂVĂRIA PUCIOASA! Directorul Preda speră să aducă primii păstrăvi în luna iunie

Reinstalat director al Direcției Silvice Dâmbovița, după o perioadă de câțiva ani, ing. Costel Preda și-a propus să aducă această unitate de stat acolo unde a lăsat-o când a plecat, chiar dacă traversăm o perioadă de criză economică.
Prima măsură luată de noua conducere a fost să se achite de obligațiile financiare față de salariați, obligații stabilite clar prin contractul colectiv de muncă, deoarece, spune Costel Preda, ”trebuie mai întâi să dai și apoi să ceri”.
Și, fiindcă suntem la început de an, directorul Preda și-a propus între obiectivele investiționale din 2013 să repună în funcțiune Păstrăvăria Pucioasa, care, trebuie să o spunem, a fost la un pas de a fi privatizată în urmă cu un an de zile.
S-au făcut deja mai multe studii și s-a ajuns la concluzia că apa este cel mai indicat să fie captată din pârâul Ialomicioara, să nu mai fie luată din Barajul Pucioasa.
”Sperăm să rezolvăm această problemă, iar în luna iunie cel târziu să populăm cu puiet de păstrăv bazinele”, ne-a declarat directorul Costel Preda.

















