DEMERS: Plângere penală la DNA pentru o risipă de 70 de milioane de euro anual în domeniul dializei
Senatorul Valeriu Todiraşcu – membru în Comisia de Sănătate a depus o plângere penală la DNA privind posibile fapte de neglijenţă în serviciu săvârșite de funcționari din cadrul Ministerului Sănătății, după ce a constat deficienţe în programul privind insuficienţa renală cronică şi transplantul de organe, ce se soldează cu o risipă de peste 70.000.000 de euro anual şi consecințe negative suplimentare asupra calității vieții pacienților.
„Tratamentul prin dializă de substituție a funcției renale la bolnavii cu insuficiență renală consumă anual aproape 177 milioane Euro în timp ce transplantul de rinichi, care costă, pentru un pacient, aproximativ de 10 ori mai puțin decât dializa, este văduvit de alocarea de fonduri în timp ce domeniul dializei, care este de 10 ori mai scump, este suprafinațată nejustificat.
Pacientul dializat este un bolnav cronic, dependent de procedură, inapt de muncă, de regulă pensionat pentru acest motiv, și supus dializei fără ca parametrii lui biologici să ajungă vreodata la valori normale și, semnificativ, cu o speranță de viață redusă față de pacientul transplantat. Transplantatul este la modul practic un om care nu mai are insuficiență renală, care poate să ducă o viață normală, și este supus doar unui tratament oral imunosupresiv. Astfel, pacienții transplantați duc o viață relativ normală, spre deosebire de cei dializați care sunt dependenți de sedințele de dializă, de cel putin 3 ori pe saptamână”, precizează Valeriu Todiraşcu.
Cu alte cuvinte, în România, la fiecare 10 lei cheltuiți pentru dializă, ar putea fi cheltuit doar 1 leu pentru transplant renal și cu rezultat net superior pentru calitatea vieții pacientului. Astfel, aceste costuri uriașe evidențiază o risipă inadmisibilă, situată la nivelul a cel putin 70 milioane euro anual din banii asiguraților.
În anul 2013, în România s-au realizat 294 transplanturi renale, în timp ce în Ungaria, o țară cu o populație de două ori mai mică, s-au realizat în anul 2012 de peste 22 de ori mai mult, respectiv 6.611 transplanturi de rinichi.
„România se află pe penultimul loc între țările UE privind proporția pacienților cu insuficiență renală tratați prin transplant renal și, cu toate acestea, Ministerul Sănătăţii și Agenția de Transplant nu întreprind demersuriile necesare pentru creșterea numărului de centre de transplant renal, menținând monopolul a, practic, două centre importante de transplant în toată țara, București și Cluj, cel de la Iași având un număr mic de transplanturi”, a punctat senatorul Todiraşcu.