DECIZIE: Cioloş schimbă jumătate dintre prefecţi! Între ei, Argeş şi Dâmboviţa

Executivul a decis să schimbe, în şedinţa de astăzi, 19 prefecţi şi 3 subprefecţi. Între cei vizaţi, se regăsesc se pare şi reprezentanţii Guvernului în judeţele Argeş – Mihail Oprescu şi Dâmboviţa – Ioan Marinescu. Potrivit surselor noastre, au cântărit foarte mult scandalurile sociale izbucnite în ultima lună şi care nu au fost gestionate eficient. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a precizat că Guvernul nu va organiza concurs pentru ocuparea posturilor vacante.
În Dâmboviţa, bacteria periculoasă nu a fost eliminată nici acum în totalitate din Barajul Pucioasa, din care sunt alimentate cinci localităţi, respectiv 26.000 de consumatori. Abia în urmă cu două zile, Direcţia de Sănătate Publică a ridicat parţial restricţia de utilizare a apei din reţe pentru băut şi prepararea hranei, cu condiţia ca aceasta să fie fiartă 10-15 minute.
În Argeş, autorităţile nu au reuşit să identifice sursa de îmbolnăvire a bebeluşilor cu vârste sub 2 ani. De altfel, premierul Cioloş a trimis Corpul de Control să verifice modul de gestionare a situaţiei, după ce 3 copii au decedat şi alţi 42 sunt internaţi în spital cu boală diareică.
UPDATE:
Prefectul de Dâmboviţa – Ioan Marinescu a fost înlocuit cu Antonel Jîjîie, fost subprefect al judeţului.
Prefectul de Argeş – Mihail Oprescu a fost înlocuit cu Cristian Soare, fost prefect al judeţului.

















