DÂMBOVIŢA: Ursul a hăcuit patru capre şi două oi la Vişineşti, chiar în sat!
Noaptea trecută, un urs coborât din păduri a dat iama în gospodăria unui cetăţean din comuna Vişineşti, judeţul Dâmboviţa. Fiara a omorât şi mâncat patru capre şi două oi. Omul nu a mai găsit în staul decât sânge şi urme din blănile bietelor animale. Mamiferul a rupt uşile adăpostului, cu tot cu încuietori.
Locul unde a dat atacul ursul se află la circa 1 km distanţă de Primăria Vişineşti, în intravilanul localităţii. Proprietarul a auzit zgomotele, însă i-a fost frică să intervină. Primarul Nicolae Stoica ne-a precizat că reprezentanţii Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Dâmboviţa s-au deplasat la Vişineşti şi încearcă să dea de urma ursului.
Mai jos, aproape la câmpie, ursul feroce care dă târcoale de două săptămâni satelor din jurul oraşului Găeşti i-a băgat în sperieţi pe oamenii din Gura Foii. Nimeni nu ştie de unde a venit mamiferul. Specialiştii sunt bulversaţi de faptul că urşii au început să coboare până aproape de zonele de câmpie.
Noaptea trecută, fiara a omorât doi câini pe care apoi i-a mâncat! Cetăţenii din satul Catanele sunt disperaţi. Le este frică să mai iasă noaptea din case, iar ziua circulă cu prudenţă prin împrejurimi. Mulţi zic că ursul ar fi scăpat din cuşca vreunui iubitor de sălbăticiuni, alţii merg pe ipoteza, mai plauzibilă, că a migrat din cauza lipsei de mâncare.
Oamenii din Gura Foii încă aşteaptă intervenţia autorităţilor. Luni, s-a decis ca ursul să fie împuşcat, însă până acum Ministerul mediului nu a eliberat autorizaţia de recoltare.
Astăzi, ni s-a semnalat că urşii au fost reperaţi şi în zona satului Adânca, comuna Gura Ocniţei.
Faptul că în România există în momentul de faţă foarte multe fonduri de vânătoare private, gestionate de tot soiul de nababi, a dus la apariţia acestor probleme. Animalele, spun sursele noastre, nu sunt hrănite corespunzător, habitatele în care trăiesc au fost alterate de intervenţia omului sau nu mai fac faţă numărului mari de sălbăticiuni.