DÂMBOVIŢA: Şeful Ocolului Silvic Pucioasa a fost trimis în judecată pentru luare de mită
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a şefului Ocolului Silvic Pucioasa – Cornel Neaga, în sarcina căruia au reţinut săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
Potrivit rechizitoriului DNA, în cursul lunii august 2014, inculpatul Neaga Cornel, în calitate de șef al Ocolului Silvic Pucioasa, din cadrul Direcției Silvice Dâmbovița, a pretins de la un denunțător (reprezentant legal al unei societăți comerciale) material lemnos în valoare de 20.000 de lei (circa 70-80 metri cubi) pentru ca, în schimb, să îi permită acestuia utilizarea unui drum forestier pentru care să plătească o taxă redusă și să nu aplice sancțiuni pentru folosirea fără drept a unei suprafețe de teren forestier aflată în administrarea Ocolului Silvic Pucioasa sau pentru alte nereguli constatate.
În perioada august – octombrie 2014, inculpatul Neaga Cornel a primit o cantitate de 55 metri cubi material lemnos, livrat în două tranșe de denunțător, în valoare de aproximativ 18.000 lei, în scopul sus menționat.
În cauză, a fost dispusă măsura sechestrului asigurător constând în indisponibilizarea prin instituirea sechestrului asupra sumei de 9.000 de lei aparținând inculpatului Neaga Cornel, sumă pusă de către acesta la dispoziția organelor de urmărire penală.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Dâmbovița, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.