DÂMBOVIŢA: Salon editorial în inima Târgoviştei
Astăzi, în Piaţa Mihai Viteazul din Târgovişte, şi-a deschis porţile Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu”, ajuns anul acesta la cea de-a XIV-a ediţie. La evenimentul organizat de Biblioteca Judeţeană Dâmboviţa participă cele mai prestigioase edituri din România, care, în pavilioanele amenajate în aer liber, au expus cărţi din toate domeniile, de la lucrări pentru copii, romane poliţiste şi de anticipaţie până la istorie, filozofie, teologie, teatrologie, jurnalism, memorii şi jurnale.
Târgoviştenii au trecut cu plăcere pe la standul editurii Humanitas unde sunt etalate ultimele titluri ale lui Gabriel Liiceanu, Horia Patapievici, Andrei Pleşu, Mircea Cărtărescu. Mai expun editurile All, Bibliotheca, Byton Music, Cetatea de Scaun, Corint, Curtea Veche, Litera, RAO, Tritonic, Univers Enciclopedic, Saeculum I.O., Singur şi altele.
La deschiderea de astăzi, alături de conducerea Bibliotecii Judeţene, au participat preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa – Adrian Ţuţuianu şi primarul municipiului Târgovişte – Cristian Stan.
„Vă felicit pentru că asiguraţi continuitatea acestui eveniment. Marcăm, prin deschiderea de astăzi, debutul manifestărilor dedicate «Zilelor Cetăţii». Nu trebuie să uităm că aici, la Târgovişte, s-a tipărit prima carte din Ţara Românească. Tot aici, a apărut prima tipografie. Trebuie să mai spun că este pentru prima dată când salonul de carte este organizat în Piaţa Mihai Viteazul. Vreau să mai adaug că, anul viitor, acest loc va arăta cu totul altfel, va fi unul mai primitor. Primăria Târgovişte are un proiect de modernizare a Pieţei Mihai Viteazul. Nu-mi rămâne acum decât să-i invit pe târgovişteni să treacă pe la salonul de carte, să se bucure de oferta editorială deosebită”, a precizat primarul interimar Cristian Stan.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ţuţuianu, i-a felicitat pe organizatori, pe reprezentanţii editurilor care au adus la Târgovişte o mulţime de titluri noi şi i-a îndemnat pe târgovişteni să treacă în aceste zile pe la Salonul Editorial pentru a răsfoi o carte şi a redescoperi gustul pentru lectură.