DÂMBOVIŢA: Primarul de la Pucioasa a intrat în război cu ADI. Administraţiile locale nu trebuie tratate ca nişte subordonaţi!

Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară au fost înfiinţate pentru a veni în sprijinul primăriilor, dar au ajuns să facă legea dincolo de autonomia locală! Opinia aparţine primarului oraşului Pucioasa, Dănuţ Bădău, care este la un pas de a intra în război cu ADI Gunoi, al cărei statut sfidează legislaţia în vigoare, după cum susţine edilul. Prin urmare, Dănuţ Bădău a notificat conducerea ADI Gunoi să dispună armonizarea actului constitutiv şi a statutului asociaţiei cu prevederile HG 855/2008 (VEZI NOTIFICAREA). Dacă solicitarea nu va fi rezolvată pe cale amiabilă, primarul de la Pucioasa va apela la instanţele judecătoreşti competente să soluţioneze litigiul apărut.
„Sunt mai multe chestiuni neconforme în ceea ce priveşte modul de aprobare al hotărârilor ADI Gunoi. Conform HG 855, există hotărâri care nu ar putea fi adoptate decât cu unanimitate de voturi, ori, prin statut, s-a dispus şmechereşte ca aceste hotărâri să fie luate cu două treimi”, explică Dănuţ Bădău.
Primarul de la Pucioasa susţine că s-a ajuns în situaţia ca membrii ADI, respectiv administraţiile locale, să nu mai aibă niciun cuvânt de spus.
„ADI este un fel de stat în stat, iar noi, primăriile suntem tratate ca nişte subordonaţi. Spre exemplu, Consiliul Local Pucioasa a aprobat un alt tarif la apă şi canal, însă nu s-a ţinut cont de hotărârea noastră. Ni se aplică tariful ADI, deşi nu a fost votat cu unanimitate de voturi cum ar fi trebuit. Adică, nu am avut niciun cuvânt de spus”, ne-a declarat Dănuţ Bădău.
Unanimitatea este apă de ploaie la… ADI Apă
Când vine vorba despre ADI Apă, situaţia este alta, spune primarul de la Pucioasa. Actul constitutiv şi statutul asociaţiei sunt armonizate cu prevederile HG 855/2008, adică există clar stabilit că unele hotărâri trebuie să fie adoptate cu unanimitate de voturi. Pe hârtie, totul este legal. În realitate, lucrurile stau altfel, după cum a exemplificat Dănuţ Bădău. Consiliul Local Pucioasa nu a aprobat tariful pentru serviciile de apă-canal şi totuşi acesta se aplică, deşi nu a obţinut unanimitatea stipulată prin statut!
Dănuţ Bădău îl contestă şi pe proaspătul preşedinte ADI Apă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gabriel Grozavu. Spune edilul de la Pucioasa că, prin statutul Asociaţiei, preşedinte este şeful judeţului, Adrian Ţuţuianu, şi orice schimbare trebuie aprobată cu unanimitate de voturi. Pucioasa nu a participat la şedinţa AGA în care Ţuţuianu i-a cedat frâiele lui Grozavu, deci nu a votat. Cu alte cuvinte, iar s-a încălcat legislaţia în vigoare!
Deocamdată, Pucioasa nu vrea noi membri în ADI
Primarul Dănuţ Bădău este acuzat că nu vrea noi membri în ADI Apă, ceea ce înseamnă că respectivele administraţii locale nu vor putea accesa fonduri europene pentru sistemele de apă şi canalizare, în exerciţiul financiar 2014-2020.
„Eu am informat Consiliul Local cu privire la acest aspect, iar consilierii nu au fost de acord. Sunt nemulţumiţi fiindcă ne-au cam păcălit cei de la ADI şi v-am relatat situaţia privind tariful la serviciile de apă şi canal. Apoi, nu am avut o suficientă informare din partea ADI cu privire la extindere. Noi credem că vor apărea disfuncţionalităţi. De ce să ne extindem, dacă nu am rezolvat problemele din localităţile care sunt deja membre ADI? În momentul de faţă, ne gândim la noi. Vrem să ne rezolvăm problemele de la noi din oraş. Ulterior, să se facă şi aceste extinderi. Nu ne opunem definitiv”, ne-a precizat Dănuţ Bădău.