DÂMBOVIŢA: Primăria Târgovişte nu mai eliberează autorizaţii de spargere până în luna martie
Edilii târgovişteni au hotărât ca, începând de joi – 20 noiembrie, să nu mai elibereze autorizaţii de spargere pe străzile municipiului, pentru efectuarea de branşamente de apă-canalizare, gaze naturale, energie eelctrică, telefonie, fibră optică şi cablu TV. Fac excepţie lucrările în curs de derulare, precum şi cele care se vor executa pe teren natural şi trotuare cu pavele.
Măsura s-a impus deoarece tehnologia de turnare a asfaltului pentru refacerea carosabilului nu mai permite efectuarea acestor lucrări în sezonul rece.
Cererile vor rămâne în evidenţă, urmând ca solicitanţii să se prezinte pentru eliberarea autorizaţiilor după data de 1 martie 2015.