DÂMBOVIŢA: Premierul Victor Ponta este aşteptat sâmbătă în Munţii Bucegi, la redeschiderea Peşterii Ialomiţei
Sâmbătă, 25 iulie, la inaugurarea lucrărilor de modernizare şi amenajare ambientală a Peşterii Ialomiţei, este posibil să ajungă şi premierul Victor Ponta, alături de alţi reprezentanţi ai Guvernului şi lideri notabili ai PSD.
Peştera Ialomiţei este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Munţii Bucegi, un loc încărcat de legendă şi mister. Tocmai de aceea se impunea o reamenajare a infrastructurii de acces dar şi de punere în valoare a sălilor şi formaţiunilor carstice existente. De lucrările finanţate prin fonduri europene s-a ocupat societatea Iulcover din Târgovişte.
Inaugurarea Peşterii Ialomiţei se va realiza într-o zi în care Lunca Padinii va fi plină de tineri veniţi din toate colţurile ţării pentru a participa la Festivalul „Padina Fest”, ajuns la cea de a şasea ediţie, eveniment organizat de Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Asociaţia „Padina Fest”.