Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, mai 22, 2024
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » DÂMBOVIŢA: Plângere penală la Poliţie pentru agresiune asupra copiilor în Creşa „Spiriduş” din Târgovişte

DÂMBOVIŢA: Plângere penală la Poliţie pentru agresiune asupra copiilor în Creşa „Spiriduş” din Târgovişte 

Poliţiştii târgovişteni fac cercetări într-un dosar de agresiune la Creşa „Spiriduş” din municipiu. Plângerea a fost formulată, în urmă cu aproape două luni, de mămica unui băieţel. Femeia susţine că a identificat pe corpul copilului mai multe vânătăi, motiv pentru care l-a şi mutat de la „Spiriduş”. Săptămâna aceasta, situaţia s-a tensionat din nou în respectiva creşă. Diana Brânduşoiu ne-a relatat că fiica sa, în vârstă de 3 ani şi 9 luni, ar fi fost bătută, joia trecută, de trei îngrijitoare, după ce prietana ei cea mai bună, o copilă de vârstă apropiată, s-a lovit într-o întrecere „care ajunge prima la toaletă”. Şi, completează mătuşa fetiţei, nu este prima dată când se întâmplă ca Yna să fie agresată de îngrijitoare!

„Yna era foarte entuziasmată să meargă la grădi, ea fiind o fetiţă sociabilă, îi place să fie cu copiii. La un moment dat, într-o dimineaţă, acum vreo două luni, a început să plângă că nu mai vrea să meargă fiindcă a bătut-o doamna Clarisa, o îngrijitoare. Vreau să se înţeleagă, nu avem o problemă cu educatoarele, ci cu îngrijitoarele. Bineînţeles, am încercat să purtăm o discuţie cu personalul de la creşă. Nu s-a putut”, povesteşte Camelia Brânduşoiu – mătuşa Ynei.

Până la urmă, femeile au catalogat incidentul ca fiind unul sporadic şi au reuşit să o convingă pe copilă să accepte din nou să meargă la creşă. Când totul părea că ar intra pe un făgaş normal, s-a întâmplat din nou. Joia trecută. Mămica este decisă acum să-şi ducă demersurile până la capăt, fiindcă nu i se pare normal ca nişte angajaţi incompetenţi să-şi bată joc de copii. Va depune plângere atât la Direcţia de Asistenţă Socială a Primăriei Târgovişte, în subordinea căreia funcţionează creşa, cât şi la Poliţie şi Protecţia Copilului. De asemenea, nu vrea să-şi mute copila într-o altă grădiniţă, fiindcă nu i se pare o soluţie atâta timp cât personalul care agresează copiii rămâne pe loc.

diana si camelia brandusoiu

„Foarte greu am reuşit să o integrez pe Yna, fiindcă îi era frică de această Clarisa. Din cauza faptului că fetiţa mi-a spus ce a păţit, îngrijitoarele au început să se răzbune pe ea, adică îi vorbeau urât. Îi spuneau că este mortăciune, că miroase urât, că are burta grasă. Mi-a mai spus Zna că o trag mereu de păr, că au înţepat-o în mânuţă cu un ac. Doamna coordonator mi-a zis că, dacă nu-mi convine, să-mi iau fetiţa şi să mă duc acasă, că ar trebui să zic merci că mi-a primit-o, fiind creşă de stat. Ultima dată, am înţeles că Yna s-a alergat spre toaletă cu o altă fetiţă, care ajunge prima şi, vezi Doamne, s-au îmbrâncit şi fetiţa respectivă a căzut cu capul de gresie şi a făcut un cucui. Din cauza asta, pe Yna au bătut-o trei îngrijitoare: Clarisa, Mihaela şi Carmen. Mi-a zis că i-au dat în cap, peste ochi, peste picioare. Era vânătă la genunchi. Ea spune că le bate şi pe celelalte fetiţe. Yna a alergat şi s-a pitit în bucătărie şi zice că ar fi apărat-o doamna bucătăreasă”, ne-a relatat Diana.

Am încercat şi noi să discutăm cu coordonatoarea creşei despre toate aceste acuzaţii. Ne-a spus scurt că nu se pune problema că vreun angajat i-ar bătea pe copii şi ne-a trimis la conducerea Direcţiei de Asistenţă Socială. Marcela Iordache – directorul adjunct al DAS Târgovişte ne-a informat că, după sesizarea primită în luna mai, s-a dispus cercetarea disciplinară a personalului din creşă, însă nu s-a dovedit că cele relatate sunt reale.

„Paralel, am constituit o comisie interdisciplinară formată din reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi protecţia Copilului, Direcţiei de Sănătate Publică, Poliţia Târgovişte şi Direcţia de Asistenţă Socială, în mare parte psihologi, care au constatat că nu există suspiciune de abuz”, precizează Marcela Iordache.

Dincolo de toate aceste asigurări pe care le dă conducerea DAS Târgovişte, Diana Brânduşoiu şi sora acesteia, Camelia, sunt convinse că în Creşa Spiriduş se întâmplă lucruri ciudate pe care sunt hotărâte să le dea în vileag, chiar dacă acum, spun ele, „o mână o acoperă pe cealaltă”. Ştiu că va fi o luptă dură, dar au puterea să o ducă până la capăt…

View My Stats