DÂMBOVIŢA: Piaţa ilegală de la 1 Mai intră în legalitate şi… se extinde!

La câteva luni după ce www.incomod-media.ro a semnalat autorităţilor că în perimetrul din vecinătatea magazinului Praktiker, pe o suprafaţă de teren care a aparţinut cândva Uzinei de Utilaj Petrolier, funcţionează ilegal o piaţă de produse agro-alimentare, în sfârşit se fac primii paşi pentru intrarea în legalitate. Cel mai probabil, proprietarul nu a fost sensibilizat de demersurile noastre gazetăreşti, ci mai degrabă de amenda de 5.000 de lei aplicată de Poliţia Locală Târgovişte şi iminenţa celor ce ar trebui să vină, pentru că nicio lege în ţara asta nu dă dreptul cuiva să înceapă o activitate fără a se autoriza, indiferent că a început procedura în acest sens.
Prin urmare, astăzi, 14 august 2014, pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Târgovişte a fost inclus, la Diverse, proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal pentru construire spaţii comerciale, accese carosabile şi pietonale, parcaje, anexe şi sistematizarea terenului în suprafaţă de 11.698 mp, proprietate a SC STE&CO IMOBILIAR SRL. Cu două abţineri, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

CITEŞTE ŞI: „Piaţă neautorizată în centrul Târgoviştei! Angrosiştii de la 1 Mai s-au mutat pe terenul unui privat”
Potrivit documentaţiei ajunse pe masa de lucru a consilierilor municipali, perimetrul respectiv va fi împărţit în trei subzone comerciale. În partea posterioară a parcelei se va construi o clădire cu subsol, parter, patru etaje şi mansardă. În lateral dreapta se va înălţa un imobil cu subsol, parter şi două etaje, iar în partea stângă va apărea o clădire cu regim mic de înălţime, respectiv doar parter. De asemenea, se vor construi 73 de locuri de parcare supraterane şi subterane.
Aşteptăm cu interes ca acest proiect să se materializeze şi sperăm ca Târgoviştea să beneficieze de un complex comercial modern, nu de cine ştie ce cămăruţe care de care mai înghesuite pe post de spaţii comerciale. Ar fi bine să învăţăm şi noi din exemplul vecinilor de la Ploieşti şi Argeş.

















