DÂMBOVIŢA: Peştera Ialomiţei din Bucegi a fost închisă temporar

Peştera Ialomiţei din Masivul Bucegi a fost închisă temporar din cauza precipitaţiilor abundente căzute în ultimele zile. Potrivit conducerii Complexului Naţional Muzeal Curtea Domnească, unele galerii sunt inundate, ceea ce duce la imposiblitatea vizitării Peşterii.
Legendele spun că în Peştera Ialomiţei s-ar găsi o piatră pe care Zalmoxe ar fi dăruit-o oamenilor şi, dacă o atingi, ţi se îndeplinesc dorinţele. Se mai spune că aici şi-ar fi îngropat dacii comorile, iar pasionaţii de paranormal susţin că Peştera Ialomiţei este puternic încărcată energetic. Cei care parcurg traseul de circa 460 de metri vor fi mai luminoşi, mai liniştiţi şi mai neobosiţi atunci când vor ieşi din peşteră.
Peştera Ialomiţei a fost redeschisă publicului în iulie 2015, după definitivarea lucrărilor de reabilitare. Proiectul a presupus: modernizarea aleii de acces pietonal care asigură legătura între drumul existent şi Peştera Ialomiţei; refacerea căilor de acces în peşteră şi înlocuirea podeţelor şi scărilor interioare; Refacerea instalaţiilor electrice; amenajarea unui punct nou de informare turistică şi taxare care îl va înlocui pe cel vechi; modernizarea platformei exterioare (la intrarea pe traseul vizitabil).

















